Prima femeie din Cehia care va naște cvintupleti

De: Gabriela Voicu / 30.05.2013, 12:30
Prima femeie din Cehia care va naște cvintupleti
Alexandra Kinova, o femeie din Cehia, urmeaza sa devina prima mama din istoria tarii care a nascut cvintupleti conceputi pe cale naturala.

În luna martie, când medicii și-au dat seama că Alexandra Kinova (23 de ani) este însărcinată, i-au spus că va avea gemeni.

Câteva zile mai târziu, însă, când Alexandra a mers la Institutul pentru Îngrijirea Mamei și Copilului din Praga, medicii de acolo i-au spus că va avea, de fapt, patru copii.

De abia în luna aprilie doctorii au realizat, în sfârșit, că tânăra urmează să nască cvintupleți.

Alexandra a fost șocată când a primit această veste și a început să plângă.

Alexandra Kinova

Conform presei din Cehia, ea va fi prima femeie din istoria țării care va naște cvintupleți concepuți pe cale naturală.

Alexandra spune că în afara grețurilor de dimineață nu a avut nicio problemă din cauza sarcinii.

„Sunt nerăbdătoare să îi văd cum arată. Am de gând să îi alăptez pe toți”, a declarat tânăra, potrivit Daily Mail.

Alexandra va naște prin cezariană la un spital din Praga.

Specialiștii estimează că șansele ca o femeie să nască cvintupleți concepuți pe cale naturală sunt de una la câteva milioane.

Și în Moldova a avut loc o astfel de naștere, în 2011. O femeie de 37 de ani a născut cinci copii, evenimentul fiind considerat o premieră pentru această țară. Din păcate, doi dintre copii au murit după naștere, iar femeia mai avea acasă un băiat de 17 ani și o fată de 10 ani.