Prima gală YouTube Music Awards 2013 va avea loc pe 3 noiembrie

Apropo.ro / 04.10.2013, 15:00
Prima gală YouTube Music Awards 2013 va avea loc pe 3 noiembrie
Cântăreața pop Lady Gaga, rapperul Eminem și trupa rock Arcade Fire vor cânta la ediția inaugurală a galei de decernare a premiilor acordate de site-ul YouTube - YouTube Music Awards 2013 - care va avea loc pe 3 noiembrie la New York.

Acest site de partajare de fișiere va transmite evenimentul de la New York prin intermediul unui streaming video. Gala YouTube Music Awards recompensează atât artiști celebri, cât și muzicieni cunoscuți mai mult pe acest site.

Click aici pentru vremea în detaliu. Vremea apropo

Rockeri din Coreea de Sud, Rusia, Marea Britanie și Brazilia vor cânta pe durata unui show de 90 de minute, care va fi filmat live dintr-un depozit uriaș, fără public.

Cineastul Spike Jonze, directorul de creație al galei YouTube Music Awards, a declarat pentru Los Angeles Times: „În loc să avem trupe care cântă pe scenă pentru un anumit public, vom avea un depozit uriaș, în care vor fi instalate mai multe seturi de instrumente muzicale și vom încerca să facem videoclipuri muzicale live toată noaptea. Ideea noastră a fost aceasta: hai să aducem împreună un grup de artiști interesanți și să petrecem împreună o noapte cu scopul de a crea împreună muzică„.

Danielle Tiedt, vicepreședintele diviziei de marketing și publicitate a site-ului YouTube, a declarat: „Aceasta este șansa noastră de a sărbători pe acei artiști și pe acele cântece care au devenit hituri pe YouTube în ultimul an„.

Nominalizările pentru prima gală YouTube Music Awards vor fi anunțate pe 17 octombrie.