Prima oară…

De: Marian Andrei / 10.07.2013, 13:04
Prima oară...
Mi-am lăsat capul pe spate. Eram îngrijorată.

Nu știam ce se va întâmpla, fiind pentru prima oară, nu știam cum va fi, dar știam ce vrea și ce voiam și eu.

Mă intreba din ochi „…vrei?”, eu am răspuns „da”…

Venise momentul; mâna lui se plimbă ușor peste pielea mea, spre acel loc.

Îmi spuse:

– Voi încerca să fiu cât mai atent.

Când am văzut ce ținea în mână, mi s-a tăiat răsuflarea.

Speriată, făceam tot ce-mi cerea…

Mă durea, dar mă purtam ca o adevărată femeie.

M-a rugat s-o deschid mai tare.

Deodată am simțit o durere imensă.

Gemeam! Începea să sângereze.

Am țipat, dar era prea târziu.

– Am scos-o! Liniștește-te!, mi-a spus.

Mă cuprinsese un fel de fericire și mă simțeam ușurată.

Era prima mea extracție de măsea!