Primăria Sectorului 6 colectează, sâmbătă, deșeuri electrice și electrocasnice

De: Dragos Tanase / 20.03.2015, 16:00
Primăria Sectorului 6 colectează, sâmbătă, deșeuri electrice și electrocasnice
Primăria Sectorului 6, în parteneriat cu Asociația Română pentru Reciclare - RoRec, organizează sâmbătă, 21 martie, o nouă acțiune de colectare a deșeurilor electrice și electrocasnice din sector.

Punctul de colectare va fi amplasat în intersecția Bd. 1 Mai/Str. Brașov (vizavi de Billa Drumul Taberei) și va fi deschis între orele 10.00 și 18.00. Aici pot fi aduse de către cetățeni aparatele electrice și electrocasnice vechi sau defecte, orice tip de aparat care se bagă în priză sau funcționează cu baterii.

Pentru obiectele mari (combine, vitrine și lăzi frigorifice, frigidere, congelatoare, mașini de spălat rufe și vase, uscătoare de haine, aparate de aer condiționat), cetățenii pot solicita preluarea gratuită a acestora de la domiciliu. Programări se fac la numerele de telefoan: 0800 444 800 sau 0748 910 190.

Pentru fiecare aparat frigorific mare, oamenii vor primi un tichet valoric de 40 lei, iar pentru fiecare mașină de spălat rufe sau vase – un tichet valoric de 20 de lei.

Totodată, fiecare deponent va primi un talon pentru o tombolă cu premii, tragerea la sorți urmând a avea loc în aceeași zi, la ora 18.00, chiar la punctul de colectare a deșeurilor. Tombola are trei premii care constau în tichete cadou în valoare de 70 de lei, 100 de lei și respectiv 150 de lei.