Primele declaraţii ale Valentinei Pelinel după ce a născut: “Milan Cristian este sănătos, frumos şi cuminte”

De: Cătălina Matei / 10.06.2016, 12:55
Primele declaraţii ale Valentinei Pelinel după ce a născut: “Milan Cristian este sănătos, frumos şi cuminte”
Valentina Pelinel, emoţionată şi fericită, a făcut primele declaraţii după ce a adus pe lume primul ei copil.

Vedeta a născut un băieţel pe nume Milan Cristian, de care este tare mândră.

„Sunt foarte fericită şi recunoscătoare. Milan Cristian este sănătos, frumos şi cuminte. E lângă mine mai tot timpul, chiar dacă mă refac după o operaţie cezariană. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să pot naşte natural până în ultimul moment, cu curaj şi am dus sarcina până la 42 de săptămâni, dar a apărut o situaţie în care bebeluşul putea să sufere şi nu am vrut să riscăm. Am mers pe mâna echipei de doctori şi a fost cel mai bine aşa; Milan era frumos şi curat încă de când l-au scos din burtică. Are mult păr şi deocamdată ochii albaştri. Îi mulţumesc lui DUmnezeu pentru această minune. Voi reveni curând, iar până atunci mă voi ocupa de proiectele şi colaborările online, pentru că doar atât îmi permite timpul. Vă pup pe toţi şi vă mulţumim din suflet pentru mesajele frumoase”, a declarat Valentina Pelinel la emisiunea Agentul VIP.

Valentina Pelinel, în vârstă de 36 de ani, este un fost fotomodel din România. În anul 1999, Valentina Pelinel a câştigat concursul „Top Model România” şi astfel a reuşit să ajungă fotomodel la New York, în Statele Unite. A fost căsătorită cu politicianul Cristian Boureanu de care a divorţat în 2014. La începutul anului, Valentina Pelinel a anunţat că este însărcinată, iar zvonurile îl dau ca tată pe Cristi Borcea, însă niciunul dintre ei nu au confirmat sau infirmat informaţiile. Fiul lor, Cristian Milan, a fost născut pe 8 iunie 2016.