Primele imagini din show-ul de aventură „Asia Express”

De: Cristiana Trifu / 28.11.2017, 14:18
Primele imagini din show-ul de aventură „Asia Express”
Filmările pentru Asia Express, show-ul de aventură pe care Antena 1 îl pregăteşte pentru primăvara anului 2018 sunt în plină desfăşurare. Startul competiţiei a avut loc în Vietnam. Pentru cele 7 perechi de vedete urmează un traseu de aproape 5000 de km pe care trebuie să îl parcurgă descurcându-se singuri cu tot ceea ce ţine de mâncare, cazare şi transport, cu doar 1 Euro pe zi.

Vietnamul se dovedeşte a fi o destinaţie mult mai dură decât s-au aşteptat cu toţii. Este pentru prima oară după foarte mulţi ani când temperaturile sunt mult mai scăzute decat ar fi normal, în zonele de munte ajungând până la -2 grade pe timpul noţii.  Vietnamezii nu au niciun sistem de încălzire al locuinţelor, ceea ce face ca nopţile să fie extrem de dificile pentru vedetele din Asia Express. De asemenea, relieful este şi el o provocare, pentru că fiecare probă este extrem de solicitantă. Sunt porţiuni lungi ce trebuie urcate cu rucsacurile burduşie în spate, zone în care ploaia face terenul foarte alunecos, existând constant un pericol de alunecare şi evident luxaţii sau entorse. 

„Nu mă aşteptam să fie aşa greu!” este expresia pe care fiecare dintre cele 14 vedete a rostit-o cel puţin o dată şi asta pentru că Asia Express este un show de aventură 100% real, care testează rezistenţa fizică şi psihică a concurenţilor, este o cursă contra cronometru în care adrenalina este prezntă la fiecare pas.

Asia Express este un reality show ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producţie, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinaţia finală. Ţine doar de ei şi de abilitătile lor să îşi găsească transport, cazare şi mâncare, având la dispoziţie un singur dolar pe zi. Asia Express va începe la Antenă 1 în primăvara anului 2018.