Primul cinematograf 4D se deschide în aprilie 2015, în Capitală

De: Carmen Ulian / 23.01.2015, 10:00
Primul cinematograf 4D se deschide în aprilie 2015, în Capitală
Primul cinematograf 4D se deschide în luna aprilie a acestui an, în incinta Mega Mall din Pantelimon. Ești curios să vezi cum este cinema 4D? Iată o demonstrație.

Centrul comercial Mega Mall, dezvoltat de New Europe Property Investments (NEPI) și Real4You în Pantelimon (situat pe platforma fostei fabrici Electroaparataj), va dispune de primul cinematograf 4D din țară, operat de Cinema City. Cinema-ul va avea 14 săli.

Mega Mall va avea o suprafață închiriabilă de 70.700 mp, dimensiune care îl va plasa pe locul trei în topul celor mai mari malluri din România, după Sun Plaza și AFI Palace Cotroceni. Centrul comercial va avea o zonă de distracție, restaurante și cinema, întinsă pe o suprafață de 12.000 mp. Centrul comercial va avea și un World Class cu piscină.

Printre chiriașii proiectului se numără Zara, Carrefour, Peek & Cloppenburg, H&M, retailerul de îmbrăcăminte Marks & Spencer sau Mango.