Prinzi buchetul la nuntă, urmează să te măriți este un mit demontat de o americancă

De: Carmen Ulian / 20.02.2015, 17:00
Prinzi buchetul la nuntă, urmează să te măriți este un mit demontat de o americancă
Jamie este o americancă de distruge mitul conform căruia dacă prinzi buchetul la nuntă ești următorul pe lista celor care se vor căsători. Cine mai crede în asta?

Din 1996, Jamie a fost preocupată de acest aspect, ușor amuzant. A vrut să prindă buchetul de mireasă la fiecare nuntă la care a participat. Nimeni nu a avut nici cea mai mică șansă în fața ei.

A început cu nunta unei verișoare, la care domnișoarele mai timide nu prea s-au băgat să prindă buchetul. Jamie nu a ratat ocazia.

Până acum a prins 46 de buchete de mireasă și ghici ce? Este tot singură! Poate că tradiția românească nu are același efect peste ocean.

A avut prieteni până acum, dar nu a fost să fie mai mult. Și-ar dori să se căsătorească, dar nu face o tragedie că este singură în prezent.

Obișnuiește să spună că, dacă se va mărita, atunci va trebui să renunțe la acest „sport”. Nu a aruncat buchetele, ci le-a păstrat căci vrea să intre și în Cartea Recordurilor. Dacă tot nu a ajutat-o cu un soț, măcar să-i aducă o diplomă.