Proconsul

De: Cătălina Matei / 09.06.2008, 00:00
Proconsul
De nouă ani, trupa Proconsul îşi scrie propria poveste cu o altfel de muzică. Membrii formaţiei apar în centrul atenţiei doar atunci cînd au ceva de spus - de cîntat, mai bine zis! Cea mai recentă producţie beneficiază de o ediţie specială - ”Dă mai departe”. Cine face o faptă bună primeşte un album unic, îl ascultă şi îl dă mai departe...

În fiecare an, pe 6 martie, băieţii sărbătoresc ziua Proconsul, o dată cu ziua de naştere a lui Bodo, solistul trupei. De la ”prima vedere” şi pînă acum, au trecut nouă ani, timp în care trupa n-a trecut prin schimbări de look, n-a făcut compromisuri în favoarea comercialului, pe scurt… n-a făcut muzică pentru bani. ”Noi nu facem muzică de vară, de plajă. Nu ne-am îndreptat spre comercial pentru că noi nu facem muzică pentru bani. Şi uite că rezistăm de atîta timp. Alte formaţii s-au destrămat de mult”, povesteşte Robert, compozitorul trupei. Şi, pentru că nu sînt adepţii principiului ”anu’ şi albumu’”, băieţii de la Proconsul nu se grăbesc să scoată pe piaţă noi albume. Asta nu înseamnă că nu lucrează la piese noi. Însă preferă să-şi facă muzica cît mai bine şi nu contează în cît timp termină o piesă. De exemplu, la melodia ”Mi-ai luat inima” s-a lucrat timp de opt luni.

Omul din spatele trupei
Formula de scenă arată în felul următor: Bogdan ”Bodo” Marin este solistul, Dragoş Dincă – chitară, Robert Anghelescu – clape, Florin ”XBass” Barbu – bas, iar Vali Petricenco – tobe. Însă trupa Proconsul este completată de Liuba, omul din spatele formaţiei, cel care se ocupă de editare şi de programare: ”Mie nu îmi place să ies în faţă, la emisiuni sau la şedinţele foto. Sînt omul din spate. Nu sînt rus. Numele meu complet este Liuben Gordievsky şi sînt bulgar, de la Varna. Mă ocup de partea de editare, de calculatoare”. Totodată, Liuba este şi ”veteranul” formaţiei, deja bunic! ”Cînd eram tineri, noi făceam sport, făceam muzică, iar Liuba se ţinea de făcut copii!”, glumeşte basistul trupei. Şi, dacă tot am ajuns la capitolul “copii”, formaţia Proconsul se împarte în două generaţii. Prima este formată din Bodo, Vali şi Liuba – toţi cu băieţi mari, majori, Liuba fiind şi bunic. A doua – cu juniori care nu au trecut de 3 ani. Astfel, Florin se laudă cu un băieţel, Luca, de 2 ani şi 4 luni, Robert – cu o fetiţă, Noa, de 2 ani, iar Dragoş este tăticul lui Mathias, de 1 an şi 8 luni, şi se pregăteşte de o fetiţă, Sara, care se va naşte în curînd. Pînă acum, toţi juniorii Proconsul au demonstrat că se pricep la muzică!

Peripeţii cu… cîntec
În cei nouă ani, de cînd cîntă împreună, membrii trupei au străbătut ţara-n lung şi lat, de unde se agaţă harta-n cui şi pînă unde se varsă Dunărea. ”Cînd avem concerte prin ţară, ne deplasăm cu două maşini de teren. La începuturile trupei, mergeam cu o dubiţă antică, în care ne înghesuiam cu tot cu instrumente. O dată, cînd ne-am dat jos în faţă la PRO TV, cei de acolo au rămas uimiţi. Eram ca mexicanii din reclamă, aşa coboram din maşină… nu ne mai terminam! Acum avem maşini!”, povesteşte Dragoş. Cine întîrzie cel mai mult? Răspunsul, în unanimitate, a fost: Robert! ”Eu întîrzii cel mai tare! Întotdeauna! Sînt o fire mai sensibilă – sînt compozitorul! – şi, atunci, trebuie să fiu înţeles. Recordul personal la întîrziat… trei zile! Adică atunci cînd s-a filmat videoclipul cu Mihaela Rădulescu la Veneţia. Mie îmi este frică de avion, aşa că am evitat pe cît se poate acest mijloc de transport. Prin urmare, în videoclipul piesei , eu nu apar decît într-un poster”. Însă Robert n-a scăpat de avion cînd, recent, trupa a mers în Spania, la un festival – ”Convive”, unde a avut parte de alte peripeţii: ”Ne-am trezit, cînd încercam să ne montăm instrumentele, că erau cam deteriorate. Vameşii avuseseră grijă să nu umble cu grijă! Aşa că a trebuit să ne lipim clapele, instrumentele, ca să putem face o figură bună”, povesteşte Liuba. ”Şi ne-a ieşit. Românii de-acolo şi spaniolii au fost încîntaţi de piesele noastre. Şi le-a plăcut tare mult şi versiunea în spaniolă a piesei , care se numeşte ”, completează Florin.

Pescarul trupei
Adică Bodo, născut sub semnul Peştilor, are mare succes la… prins peşti. Este chiar profesionist: ”De patru ani, am trecut la profesionişti. La Campionatul European de pescuit la crap, de anul trecut, am cîştigat locul 2 pe sector. Cea mai mare captură – 17,8 kg! Însă cel mai bun rezultat a fost locul 1 pe sector, în România, anul trecut, la Dîrvari, unde premiul cel mare a fost 10.000 de euro, pe care i-am împărţit cu colegii mei!”, povesteşte Bodo. Din păcate, solistul este singurul pescar din trupă, ceilalţi colegi se mulţumesc să-i asculte poveştile. ”Noi nu l-am văzut încă prinzînd peşti. Ştim că se duce la baltă, îl vedem în poze alături de capturi… Iar prietenii spun că prinde! Acum, îi credem pe cuvînt!”, se amuză Florin. Fiind solistul trupei, Bodo a avut parte de mai multă mediatizare decît restul băieţilor. Poate şi pentru faptul că a fost, pentru ceva timp, ginerele preşedintelui Băsescu. Cu trei căsătorii la activ, Bodo şi-a căpătat faima de ”craiul trupei”, cu toate că, în nouă ani de Proconsul, nu s-a căsătorit decît o dată!

Dă mai departe…
”Există un disc, cu altă grafică decît cel pus în vînzare, pe care l-am ofe­rit prima oară Mihaelei Rădulescu. Ideea de a da mai departe acest disc unei persoane care a făcut un bine a plecat de la filmul . Noi considerăm că muzica noastră merită să fie dată mai departe nu numai pentru că este o muzică bună, ci şi pentru că este purtătoare de mesaj pozitiv şi exprimă bunele noastre gînduri şi intenţii faţă de oamenii din jurul nostru. Din cîte ştim, discul a ajuns la Cornel de la Vank, cel care a realizat albumul , ale cărui încasări vor ajunge la copiii bolnavi”.