Producem pantofi de miliarde, dar încălțăm chinezării din cele mai ieftine

Apropo.ro / 15.07.2013, 10:00
Producem pantofi de miliarde, dar încălțăm chinezării din cele mai ieftine
Puțini sunt românii care dau pe o pereche de încălțăminte de la 100 de euro în sus. Majoritatea încalță chinezării dintre cele mai accesibile la preț.

România a exportat anul trecut 57 de milioane de perechi de pantofi către unele dintre cele mai puternice economii europene, în frunte cu Italia, Austria, Franța, Slovacia și Germania, în valoare totală de 1,4 mld. euro, cifre ce o poziționează în topul celor mai mari exportatori de încălțăminte din lume.

România este căutată și cunoscută la nivel mondial pentru că produce pantofi buni și are termene de livrare mici. La preț, nu ne putem bate cu China sau cu alte state din Asia, însă piața locală este căutată de companiile care nu caută doar preț„, spune Radu Jitaru, care deține la Brașov o frabrică unde produce lunar 8.000-10.000 de perechi de pantofi.

Deși produce pentru cele mai mari economii din lume, cu un preț mediu de 24 de dolari perechea, România poartă pantofi ieftini, made in China, cu un preț mediu de aproape șase ori mai mic. Mai mult, China este principalul furnizor al pieței locale de încălțăminte, 70% din pantofii importați venind dinspre acest gigant mondial care a inundat piața mondială cu produse ieftine.

Citește mai multe detalii despre încălțămintea chinezească preferată de români, în locul celei autohtone, pe zf.ro