Microsoft Corp., numarul unu mondial în rîndul producatorilor de aplicatii software, a încheiat trimestrul al doilea al anului fiscal început în iulie 2003 cu un profit net de 1,55 miliarde de dolari, respectiv 14 centi pe acțiune, informeaza Reuters.
Rezultatul reprezintă o scădere de 17% față de perioada similară a anului anterior, ca urmare a unor cheltuieli determinate de modificarea planului de compensații destinate acționarilor.
Veniturile din perioada octombrie-decembrie 2003 au urcat de la 8,54 de miliarde de dolari la valoarea record de 10,15 miliarde de dolari, reușind un avans de 19%.
Compania a explicat că această performanță a fost obținută datorită numărului mare de clienți care au cumpărat și au plătit pe loc licențele de utilizare a sistemelor de operare Windows, a programelor Office sau a produselor de administrare a serverelor.
În același timp, veniturile neîncasate încă, aferente contractelor pe termen lung încheiate cu diferite companii, s-au redus în mod neașteptat cu 395 de milioane de dolari.
Acest declin a determinat o scădere inițială de trei procente a acțiunilor Microsoft.
Investitorii s-au uitat în ultimii doi ani mai atent la nivelul veniturilor neîncasate, în contextul în care Microsoft a încurajat sectorul corporatist să opteze pentru contractele pe termen lung, în locul celor plătite pe loc.
Alan Davis, analist la McAdams Wright Ragen, a remarcat că firmele mijlocii preferă să plătească imediat licențele Microsoft sau programele de actualizare. În ambele cazuri, însă, grupul american obține beneficii importante datorită creșterii cheltuielilor corporatiste pentru achizițiile tehnologice.
Microsoft și-a îmbunătățit previziunile financiare privind veniturile viitoare, remarcînd o cerere importantă pe piața computerelor personale.
Potrivit directorului financiar, John Connors, compania preconizează pentru al doilea semestru al anului fiscal o creștere de peste zece procente a vînzărilor de PC-uri. El a avertizat, însă, că sistemul concurent de operare Linux reprezintă o amenințare pentru programele Microsoft.
„Linux este cel mai mare rival pentru platforma Windows platform”, a declarat Connors. Pentru trimestru curent, compania prevede venituri de 8,6-8,7 miliarde de dolari, la un profit pe acțiune de 23-24 de cenți.
Anul fiscal care se va încheia în luna iunie ar putea aduce Microsoft venituri totale cuprinse între 35,6 miliarde de dolari și 35,9 miliarde de dolari, cifrele reprezentînd o îmbunătățire a previziunilor anterioare, de 34,8-35,3 miliarde de dolari. Profitul anual pe acțiune este estimat la 82-83 de cenți.
După prezentarea rezultatelor financiare, acțiunile Microsoft au scăzut la un preț de 27,29 dolari, revenind ulterior la o cotație de 27,80 dolari. Prețul este cu aproape trei procente peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce indicele compozit Nasdaq este în creștere cu 48%.
Mediafax Business/ IT