Prognoza meteo până pe 14 decembrie 2014

De: Carmen Ulian / 02.12.2014, 10:00
Prognoza meteo până pe 14 decembrie 2014
Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor până pe 14 decembrie, pentru toate regiunile din țară.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.

BANAT

În primele două zile ale intervalului valorile termice diurne se vor situa ușor sub mediile multianuale, cu o medie la nivelul regiunii de 3…4 grade. Ulterior, până spre data de 6 decembrie, temperatura va fi în creștere spre valori medii ale temperaturilor maxime de 7…8 grade. Regimul mediu al valorilor minime va fi de 0…2 grade în prima săptămână de prognoză, iar în a doua săptămână este estimată o scădere a regimului termic. Prin urmare, valorile maxime vor atinge o medie de 2 grade, iar media minimelor va deveni negativă, respectiv -3…-2 grade.

Vor fi precipitații moderate cantitativ și predominant sub forma de ploaie la începutul intervalului de prognoză, iar ulterior probabilitatea pentru precipitații, mixte, va crește după data de 6 decembrie.

CRIȘANA

Temperatura va fi în scădere ușoara la începutul primei săptămâni de prognoză, astfel încât, în ziua de 2 decembrie, media maximelor diurne se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar în intervalul 3 – 6 decembrie aceasta va urca spre 7…8 grade și vremea va deveni ușor mai caldă decât în mod normal la acestă dată. Minimele termice nu vor avea variații semnificative

în prima săptămână, când se vor situa în jurul valorii de 0 grade. Începând cu data de 7 decembrie, mediile maximelor diurne vor scădea treptat de la 8 la 2 grade și aceeași tendințăa de scădere se va remarca și în cazul minimelor termice, spre valori medii de -4 grade la finalul intervalului.

În primele două zile se vor semnala ploi, local însemnate cantitativ, apoi probabilitatea pentru precipitații va scădea. Abia după data de 6 decembrie sunt așteptate din nou ploi, dar și lapovițe și ninsori mai ales spre finalul intervalului de prognoză.

vremea.apropo.ro

 

Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe  vremea.apropotv.ro

TRANSILVANIA

Vremea va fi rece la începutul intervalului, cu maxime termice la nivelul întregii regiuni situate în jurul a 0 grade, însă ulterior, până spre data de 7 decembrie, temperaturile diurne vor crește spre valori normale pentru această perioadă, respectiv 3…4 grade, în medie. În a doua săptămână de pronoză, valorile termice vor scădea ușor și treptat, astfel încât mediile diurne

se vor situa în jurul a -2 grade. Media valorilor minime va fi de -4…-2 grade, mai scăzuta în zilele de 5 și 6 decembrie, dar și spre sfârșitul intervalului de prognoză, când va fi de aproximativ -6…-7 grade.

Pe 1 și 2 decembrie, temporar, se vor semnala precipitații mixte ce vor favoriza depuneri de polei. Probabilitatea pentru precipitații, în general slabe și predominant sub formă de ninsoare, va crește după data de 7 decembrie.

MARAMUREȘ

În primele două zile regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă a anului, cu o medie a valorilor termice diurne de 4 grade și a celor nocturne în jurul a -2 grade. Între 3 și 6 decembrie temperaturile maxime la nivelul regiunii vor fi în creștere spre 6…7 grade, iar cele minime nu vor avea variații semnificative, astfel încât vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit la început de decembrie. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât mediile diurne vor coborî spre 0 grade, iar media temperaturilor minime nocturne va scădea spre -5 grade.

Precipitații, predominant sub formă de ploaie, se vor semnala pe 1 și 2 decembrie, iar după data de 6 decembrie, temporar, vor fi ploi într-o primă etapă, apoi mai ales lapovițe și ninsori.

MOLDOVA

Vremea va fi în general mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă a anului, pe toată durată celor două săptămâni de prognoză. Totuși, se va remarca o tendințăa de creștere a valorilor termice, astfel încât, în jurul datei de 7 decembrie, media regională a maximelor va fi de 2 grade, iar a temperaturilor minime va fi de -2 grade. În a doua parte a intervalului, valorile termice vor scădea ușor și treptat, mediile diurne vor coborî spre 0 grade, iar cele nocturne spre -6 grade.

Pe 1 și 2 decembrie va ninge pe arii relativ extinse, iar în zonele de deal și de munte cantitățile de precipitații vor fi însemnate. În restul primei săptămâni de prognoză, doar pe arii restrânse vor mai fi fulguieli. Începând cu data de 8 decembrie, probabilitatea pentru precipitații, predominant sub formă de ninsoare, va fi în creștere.

DOBROGEA

Intervalul de prognoză va debuta cu valori termice mai coborâte decât în mod normal pentru această dată, de aproximativ 0 grade Celsius, în medie, la scara întregii regiuni. Din data de 2 decembrie maximele diurne cresc ușor, astfel încât, în zilele de 6 și 7 decembrie, se vor situa peste media climatologica specifică perioadei, atingând 7…8 grade. La începutul celei de a

doua săptămâni de prognoză, temperaturile scad spre o medie de 4…5 grade, în jurul căreia se vor menține ulterior. Regimul termic nocturn va avea o evoluție asemănătoare: până la sfârșitul primei săptămâni va avea loc o creștere ușoară și treptată a temperaturilor minime, care în dimineața zilei de duminică nu vor mai coborî sub 0 grade. Dar în a doua săptămână de prognoza minimele vor scădea din nou, iar la finalul intervalului vor redeveni negative, inclusiv pe litoral.

În primele două zile din decembrie vor fi precipitații mixte, în general moderate cantitativ. Apoi, până spre sfârșitul primei săptămâni doar izolat vor mai fi condiții pentru ploi și, trecător, lapovițe. După data de 7 decembrie crește din nou probabilitatea pentru precipitații mixte.

MUNTENIA

În prima săptămână de prognoză temperaturile diurne cresc ușor, spre o medie la nivelul întregii regiuni de 4…5 grade, apoi scad treptat, cu aproximativ 2…3 grade până la sfârșitul celei de a doua săptămâni. Temperaturile minime rămân negative în cea mai mare parte a regiunii, cu cele mai scăzute valori în primele și în ultimele zile din interval, când media termică va fi de -5…-4 grade.

În zilele de 1 și 2 decembrie vor fi precipitații, predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, pe arii extinse și în general moderate cantitativ. Ulterior, până la sfârșitul săptămânii, doar izolat vor fi mai ales ploi, apoi crește probabilitatea de precipitații mixte.

OLTENIA

În primele două zile ale intervalului valorile termice rămân negative, atât noaptea cât și ziua, în toată regiunea, apoi cresc treptat, astfel încât, la sfârșitul primei săptămâni de prognoză și la începutul celei de a doua, se vor atinge valori medii de aproximativ 4 grade Celsius ziua și în 0…1 grad, noaptea.

În intervalul 1-3 decembrie vor fi precipitații mixte, în general moderate cantitativ, iar în următoarele 3 zile doar pe arii restrânse vor mai predomina ploile, slabe cantitativ. Începând cu data de 7 decembrie, probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în fiecare zi.

LA MUNTE

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme rece și temperaturi diurne negative, cu o medie de aproximativ -2 grade Celsius. Între 3 și 7 decembrie regimul termic diurn va crește usor, spre o medie a maximelor de 2…3 grade. În cea de a doua săptămână vremea se răcește din nou, iar de marți, 9 decembrie, vor predomina din nou valorile negative. Temperaturile minime vor avea valori medii între -4 grade în intervalul 4-7 decembrie și -7…-8 grade la sfârșitul perioadei de prognoză.

În primele zile va ninge pe arii extinse, în general moderat cantitativ. Ulterior, până pe 7 decembrie, doar izolat mai sunt condiții pentru ninsori slabe, dar dupa această dată va ninge zilnic, local și temporar, în toate masivele montane.