Prognoza meteo pentru luni, 19 ianuarie 2015

De: Carmen Ulian / 19.01.2015, 06:00
Prognoza meteo pentru luni, 19 ianuarie 2015
Valorile termice se mențin ușor ridicate pentru această perioadă, Maxime termice de până la 11 grade Celsius. Cerul va fi înnorat și sunt șanse de ploi slabe.

Luni, 19 ianuarie 2015, valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 2 și 11 grade, iar cele minime, între -3 grade în depresiuni și 5…6 grade în Dealurile de Vest. Cerul va avea înnorări și va ploua pe arii relativ extinse în vestul, centrul și nordul țării și pe spații restrânse în celelalte regiuni.

La munte, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei. În zonele joase, îndeosebi din sudul și estul țării, local se va semnala ceață, mai ales dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

În București, valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări, dar numai trecător vor fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de 0…1 grad. Dimineața, dar mai ales în cursul nopții, se va semnala ceață.