Prognoza meteo pentru marți, 17 martie 2015

De: Carmen Ulian / 17.03.2015, 06:00
Prognoza meteo pentru marți, 17 martie 2015
Vremea va fi caldă, cerul mai mult senin, iar maximele termice vor atinge 17 grade Celsius.

Marți, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată calendaristică în regiunile vestice și de nord-vest, în timp ce în restul teritoriului valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioade. Ziua, cerul va fi mai mult senin, însă treptat, începând cu orele serii, în estul și sud-estul țării înnorările se vor accentua, iar spre sfârșitul intervalului pe arii restrânse vor fi precipitații slabe predominant sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări mai ales ziua în jumătatea estică a teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi de la 3…5 grade pe litoral până la 16…17 grade în zonele de deal din vestul țării; minimele termice, în scădere față de nopțile precedente, se vor încadra între -5 și 2 grade, mai mici în depresiuni spre -8 grade.

În București, vremea va fi în general frumoasă și apropiată de normalul termic pentru această dată din an. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de -3…-2 grade.