Prognoza meteo pentru marți, 23 decembrie 2014

De: Carmen Ulian / 23.12.2014, 06:00
Prognoza meteo pentru marți, 23 decembrie 2014
Vremea va fi frumoasă în general și se va încălzi ușor. La munte vor fi precipitații mixte.

Marți, 23 decembrie 2014, vremea va fi în general frumoasă și va deveni caldă, chiar deosebit de caldă pentru această perioadă, cu precădere în regiunile sudice și estice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul, nord-vestul și centrul țării, unde, îndeosebi ziua, izolat vor mai fi precipitații, predominant sub formă de ploaie. La munte, pe arii restrânse, vor fi precipitații mixte. Vor fi condiții de polei. Vântul va continua să prezinte intensificări în majoritatea regiunilor, iar în zona montană va sufla tare și temporar va spulbera zăpada.

vremea.apropo.ro

 

Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe  vremea.apropotv.ro

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în estul Transilvaniei și 14…15 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -5 și 6 grade.

În București, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări în cursul zilei, iar noaptea va fi variabil. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 11…13 grade, iar cea minimă de 2…4 grade.