Programe speciale de Revelion la TVR 2

De: Mioara Tronaru / 29.12.2013, 08:00
Programe speciale de Revelion la TVR 2
Programele speciale de Revelion transmise de TVR 2 sunt grupate sub deviza "Românul are noroc".

Contrazicându-l pe Cerebel care afirmă într-o piesă de-a sa că „Românul n-are noroc”, TVR 2 vrea să demonstreze că „Romanul are noroc” dacă alege să păşească în 2014 urmărind programul special pregătit de TVR 2 ce adună, în studiourile sale, pe cei mai mari şi îndrăgiţi artişti ai ţării. Revelionul TVR 2 este un spectacol minunat de muzică şi umor, dans şi feerie, într-o atmosferă electrizantă de musical produs de Carmen Movileanu în regia lui Petre Năstase – care a dorit ca acest Revelion să amintească de marile producţii ale regretatului Alexandru Bocăneţ  care şi după aproape 40 de ani conduc în topul vizualizărilor pe YouTube. Pe parcursul unui program maraton de patru ore, filmat în Full HD, cele mai mari nume ale Teatrului de Revistă, trupe de dans cunoscute, vedete de primă mână şi mari interpreţi vor aduce momente speciale, de sărbătoare, pline de culoare şi voie bună la TVR 2. Dintre aceştia amintim pe Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Vasile Muraru, Nae Alexandru, Cristi Simion, Ana Maria Donosa, Valentina Fătu. Actorilor de la Teatrul de revistă li se adaugă alte mari nume de artişti precum Horaţiu Mălăele, Monica Davidescu, Alexandru Bindea, Mihai Bisericanu şi de interpreţi precum: Anna Lesko, Andreea Bălan, Sanda Ladoşi, Anca Ţurcaşiu, Nico, Monica Anghel, Marcel Pavel, Adrian Enache, Adrian Romcescu, Nicole Cherry, Maria Radu, Silvia Chifiriuc, Simona Nae, Miss G., Elena Gheorghe, Natalia Barbu, Distinto, Yanna, Yolo, Gay pe Foc.  Cupletele şi momentele umoristice sunt în primă audiţie, premiere absolute concepute special pentru acest program de Revelion, iar momentele de balet sunt spectaculoase fiind susţinute atât de trupa de balet a Teatrului de Revistă, cât şi de alte trupe renumite.