Programul „Rabla”, modificat in bine

De: Marian Andrei / 03.09.2009, 11:57
Programul
Prima efectiva de casare va fi triplata, putand ajunge pana la 11.400 lei (2.700 euro)

Ministerul Mediului propune inlocuirea primei de casare cu  vouchere cu valoarea de 3.800 de lei si introducerea posibilitatii cumpararii unei masini noi pe baza a maxim trei astfel de tichete valorice. Rezulta ca prima de casare efectiva ar putea deveni de 11.400 lei (2.700 de euro).

"Solicitantul, persoana fizica sau juridica, poate cumula maximum trei tichete valorice pentru achizitionarea unui singur autovehicul nou", se arata in comunicatul  Ministerul Mediului, in care se mai arata ca detinatorul tichetului valoric "poate fi altul decat proprietarul autovehiculului predat spre casare".

Tichetele valorice se vor obtine, mai scriu reprezentantii ministerului, de catre proprietarul unei masini mai vechi de zece ani, care sa fi fost inmatriculata in Romania inainte de 31 decembrie 2006 si care sa fi fost predata la casare. Proprietarul primeste de la firma unde a casat masina un certificat care sa ateste distrugerea acesteia.

Firmele vor avea un regim special si alte conditii de eliberare si folosire a voucherelor, ele neputand folosi voucherele persoanelor fizice la cumpararea de masini. In plus, programul "Rabla" va fi extins, din 2010, si la tractoare si masini agricole.

Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia, este de parere ca "prin implementarea acestei masuri se deschide un nou tronson pe piata, in special din partea persoanelor juridice. Sunt multe companii care detin mai multe masini vechi si vor casa o parte din acestea in vederea achizitiei unora noi", si a subliniat faptul ca Executivul a realizat ca trebuie sa vina cu elemente noi in lupta cu criza economica.

La randul sau, Nicolae Sorescu, directorul general al Radacini Motors, dealer Opel si Chevrolet, spune ca, in opinia dealerilor auto, programul nu-si va atinge scopul. "Taxa pe emisiile de dioxid de carbon este cea mai importanta. Pana atunci astfel de masuri nu vor avea efectul scontat. Spre exemplu, in Germania nimeni nu era foarte interesat sa-si cumpere o masina noua pana cand a fost implementat impozitul pe CO2".

Ministerul Mediului nu precizeaza daca aceste modificari vor fi valabile inca din faza a treia a editiei 2009 a programului "Rabla", care a inceput la 1 septembrie, sau daca intentia este de a le introduce in program incepand cu editia din 2010.

Citeste mai mult despre modificarile programului "Rabla", la Mediafax.

Citeste comentariile celor de la Dacia si ale dealerilor asupra modificarilor, pe zf.ro.