ProSport te cheamă să alergi la primul eveniment de up-running din România!

De: Gabriela Voicu / 22.03.2013, 12:55
ProSport te cheamă să alergi la primul eveniment de up-running din România!
ProSport continuă seria evenimentelor sportive dedicate pasionaților de sport și de mișcare, care doresc să evadeze din rutina zilnică și să aibă un stil de viață activ și sănătos.

ProSport continuă seria evenimentelor sportive dedicate pasionaților de sport și de mișcare, care doresc să evadeze din rutina zilnică și să aibă un stil de viață activ și sănătos.

Astfel, propunerea ProSport îmbină ideea de mișcare cu ineditul unui eveniment care se desfășoară de ani buni în țări din întreaga lume. Alergarea pe scări este unul dintre cele mai moderne sporturi. Într-un peisaj urban cu realizări arhitectonice din ce în ce mai spectaculoase, era normal ca sportivii să caute noi provocări competiționale și în această zonă.

Din ce în ce mai cunoscute în străinătate, câteva sute de competiții de alergare pe scări se organizează anual în cele mai înalte clădiri din lume. Cel mai cunoscut eveniment de up-running din lume este cursa Empire State Building Run-up din New York. Prima ediție a avut loc în anul 1978, iar evenimentul reușește să adune an de an sute de participanți din întreaga lume.

Clădirea Tower Center, locul primului eveniment de up-running din România, este una dintre cele mai înalte clădiri din București – Tower Center: 514 trepte, reprezentând 25 de etaje, cu înalțimea totală de 107 metri.

Startul se va da din interiorul clădirii, din lobby. Concurenții vor trece în casa scării și vor alerga până la etajul 22, unde se va amplasa linia de finish. În cadrul întrecerii, concurenții vor pleca secvențial, la un interval de 5-10 secunde unul de celălalt, astfel încât se evită îmbulzeala de la start și situațiile care pot duce cu ușurință la accidentări.

Categoriile de vârstă sunt următoarele:

Băieți:

– cu vârsta cuprinsă între 16 si 35 de ani (16 ani împliniți la data concursului, 35 de ani neîmpliniți la data concursului)

– cu vârsta mai mare de 35 de ani (împliniți la data concursului)

Fete:

– cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani (16 ani împliniți la data concursului, 35 de ani neîmpliniți la data concursului)

– cu vârsta mai mare de 35 de ani (împliniți la data concursului)

Pro Sport vă încurajează să participați la Tower Center Up Run sau măcar să folosiți scările ca opțiune mai sănătoasă decât urcatul cu ascensorul.

Inscrieri pe www.uprun.prosport.ro!