Protagoniştii din Iubiri interzise în Micul Paris

Apropo.ro / 14.09.2009, 00:00
Protagoniştii din Iubiri interzise în Micul Paris
Doi ofiţeri chipeşi şi bogaţi din Regimentul principesei Maria şi două fete frumoase, dar sărace. Formează cele două cupluri alături de care visele vor prinde viaţă din 14 septembrie, cînd telespectatorii Acasă TV vor vedea premiera primului serial românesc de epocă.

Adela Popescu
Cea mai frumoasă poveste de dragoste

Se află la al patrulea rol principal la Acasă TV,
iar de data aceasta numele personajului ei dă şi numele serialului.
Aniela Elefterios luptă să supravieţuiască într-o societate care îi
pune doar piedici.

– Ce îţi place la fata aceasta?
Aniela este o
femeie care are capacitatea de a iubi total, ignorînd o epocă în
care viitorul şi drumul unor copii era deschis de părinţi în
totalitate, fără ca aceştia să poată spune ceva.

– Ce piese originale porţi în serial?
O pereche de
dresuri de la 1900, cumpărată dintr-un tîrg vintage din Paris, am
un carneţel de bal tot de la 1900, o gentuţă bătută în mărgeluţe
fine şi mănuşi de dantelă.

– Cum e familia ta din film?
Din cauza unui gest
necugetat al tatălui meu, eu şi mama, Maruca Elefterios, am ajuns
să vindem tot ce aveam. Sora mea, Teresa, este plecată la Paris,
aşa că am rămas doar noi două. Lupta pe care eu şi mama o dăm
pentru a supravieţui într-o lume în care lipsurile noastre ne-au
exclus definitiv din societate ne apropie şi ne face mai
puternice.

– Cum se întîlneşte personajul tău cu bărbatul
ideal?
Se întîlneşte cu Radu la ultimul bal la care
Aniela mai poate lua parte şi apare dragostea la prima vedere. {i
de aici începe povestea, garantat cea mai frumoasă poveste de
dragoste pe care eu am citit-o vreodată.

Mihai Petre
Iubirea, mai importantă decît banii

Radu Vulturesco îşi iubeşte cariera şi şi-ar da
viaţa pentru femeia iubită. La 1900, e considerat bărbatul
perfect.

– Nu e greu să joci rolul unui bărbat perfect?
E
foarte greu şi, pentru mine, cel mai important rol de pînă acum.
Radu Vul­turesco apare ca un ofiţer de ca­rie­ră, un om de onoare.
Are şansa să aibă o viaţă frumoasă, se îndrăgos­teş­te adevărat şi
sincer. Poveşti din acestea se petrec şi în zilele noastre.

– Personajul tău provine dintr-o familie bogată. Ce face cu
banii?
Radu nu vede viaţa prin prisma băia­tului de bani
gata, e dedicat carierei, iar iubirea este mult mai importantă
decît banii.

– De ce te consideri potrivit în acest rol?
Ca şi
Radu, pentru iubirea mea aş face orice. Ne mai ase­mă­năm la
disciplină, la rigoare, la chestiuni legate de onoare.

– Soţia ta cum priveşte acest nou rol din viaţa
ta?
Elwira este foarte optimistă şi foarte mîndră de
mine. Mi-a fost de mare ajutor la începutul proiectului, cînd a
fost profesoara noastră de dans. Am repetat, împreună cu colegii
mei, cotilionul, un dans foarte greu, dar ea i-a ajutat pe toţi să
înveţe paşii foarte repede.

Sabina Posea
Primul rol Acasă

Niculina e o fată simplă, venită de la Huşi, care se
îndrăgosteşte de un ofiţer. Şi aşa începe o iubire imposibilă.

– Ce ai făcut la casting să iei acest rol?
Au fost multe probe care mi-au testat sensi­bili­tatea, puterea de
con­centrare într-un timp foarte scurt şi receptivitatea. Mă aflu
la prima colaborare cu Promance. Încrederea pe care întreaga echipă
o are în mine îmi dă aripi să lucrez foarte bine şi să sper că voi
fi la nivelul aşteptărilor.

– Ce ai făcut profesional pînă să te cunoască telespectatorii
Acasă?
Am terminat UNATC în 2008, la clasa Florin
Zamfirescu şi Dana Rotaru, şi, de un an, sînt colaborator la
Teatrul Foarte Mic, Teatrul de Comedie şi Teatrul Bulandra.

– Cărei clase sociale aparţine personajul
tău?
Niculina aparţine unei clase sociale inferioare,
vine de la Huşi şi este fiica lui Costică vizitiul. Ajunsă la
Bucureşti, se confruntă cu situaţii-limită, umilinţe şi suferinţe
din partea oamenilor care o iubesc, dar care o şi discreditează
tocmai pentru faptul că este săracă.

– În construcţia acestui rol, ce a fost cel mai
greu?
Însuşirea accentului moldovenesc.

– Ce faci cînd nu eşti la filmări?
În timpul liber,
citesc – în ultimul timp doar filozofie. Îmi place să merg la
cinema sau la concerte la Ateneu. Vara, o petrec la ma­re în Vama
Veche, în compania prie­tenilor din Braşov şi Cluj şi în
week­end-uri merg acasă la mama. Mai am un frate, Sebastian, care
locuieşte în India împreună cu soţia lui.

Bogdan Albulescu
Bărbaţii perfecţi poartă uniformă

Are moşii, merge la baluri şi e timid cu femeile. Niculina e cea
care îi vindecă timiditatea.

– Cum se comportă Stere în societate?
Stere este
ofiţer, iar cînd vorbim de un ofiţer de la înce­pu­tul seco­lu­lui
XX, spu­nem onoa­re, curaj, un om de cuvînt. În vremea aceea,
oamenii trăiau pentru armată, îşi doreau să se facă remarcaţi în
luptă, să-şi consolideze poziţia în societate. Stere este un om
bogat şi face parte din Regimentul principesei Maria. Este foarte
timid cînd vine vorba de femei, iar asta m-a ajutat pentru că
astfel personajul devine savuros, cu multe faţete.

– Cum îşi găseşte fata visurilor în această
poveste?
Din întîmplare, aşa cum încep mai toate
poveştile de dragoste: o vede pe stradă. Interesant este că
per­sonajul acesta nu crede în dra­goste înainte să o întîlnească
şi apariţia ei îl face să devină… năvalnic, pentru că vorbim de
dragoste la prima vedere. Evident, nu-i vine să creadă că i se
întîmplă tocmai lui.

– Care sînt cele mai mari piedici sociale pe care le
întîmpină?
Toate conflictele lui pleacă de la faptul că
trăieşte o poveste de dra­goste imposibilă. Se îndrăgosteşte de o
fată fără dotă, lucru care era de neconceput pe vremea aceea.

– Ce a trebuit să îţi însuşeşti din obiceiurile acelor
vremuri?
Exerciţiul şi pariul meu cu personajul au fost
lecţiile de călărie. Apoi, au fost multe lucruri ce ţin de eticheta
acelor vremuri. Mi-am amintit de naşa mea, care a prins alte epoci
şi, în copilărie, vizitele la ea se transformau în adevărate lecţii
de bune maniere.

– Acasă, repeţi alături de soţia ta?
Niciodată. Mai
vorbim despre ce ni s-a întîmplat, despre o secvenţă bună, dar
ţinem lucrurile separat. În schimb, mergem în fie­care weekend la
echi­­taţie. A de­­venit o pa­siune co­mună.

ANIELA – LUNI-VINERI, 20.30, Acasă
TV