Provocarea ProFM Dance – Concursul de stat în maşină

Apropo.ro / 18.08.2008, 00:00
Provocarea ProFM Dance - Concursul de stat în maşină
În urmă cu două luni, ProFM Dance a lansat o provocare pentru amatorii de senzaţii tari: să se mute într-un Suzuki Splash - ProFM Dance Official Party Car, cu scopul de a-l cîştiga.

După o selecţie preliminară găzduită on line pe www.profmdance.ro, patru ascultători (două fete şi doi băieţi) şi-au ocupat locurile în Suzuki Splash – ProFM Dance Official Party Car, vehicul amplasat la parterul centrului comercial Băneasa Shopping City. Miza? Cine rămîne ultimul în maşină pleacă cu ea acasă.

Pentru buna desfăşurare a concursului, participanţilor le-a fost asigurat tot confortul: mîncare, răcoritoare, muzică bună de la ProFM Dance şi vizita unor vedete precum Alexandra Derevici, Daiana Anghel, Florin Busuioc, Oana Cuzino, CRBL, Oana Tache, Alexandra Ungureanu, Cristina Iacob şi Mircea Solcanu. Aceştia le-au adus cadouri, i-au distrat şi i-au încurajat să reziste cît mai mult pentru a cîştiga marele premiu.

Webcam-urile montate în Suzuki Splash – ProFM Dance Official Party Car au făcut posibilă urmărirea competiţiei pe site-ul www.profmdance.ro, live, 24 de ore din 24. În plus, site-ul a fost inundat de mesaje de susţinere pentru concurenţi şi comentarii legate de concurs.

O lume nebună, nebună

Cursa merelor pe Huon
Evenimentul are loc în Tasmania, în octombrie, iar regulile sînt simple: fiecare participant lan­sează cîte un măr de pe pod şi îl urmăreşte cum pluteşte pe rîul Huon preţ de 300 m. Cîştigător este proprietarul mărului care trece primul linia de sosire. Un măr-atlet costă 3 dolari, încasările revenind unui club din localitate.

Campionatul mondial de cărat cărbuni
Se desfăşoară în fiecare an, de Paşte, în Yorkshire. Totul a înce­put în 1963, cînd doi bărbaţi au pus un pariu stupid, dar care a atras interesul oamenilor. Regulile prevăd ca participanţii să care un sac de 50 kg cu cărbune pe un drum lung de un kilometru. Re­cor­dul, la bărbaţi, este de 4 mi­nute şi şase secunde, timp pe care mulţi dintre noi nu l-ar pu­tea scoate chiar fără să care nimic.

Regata cutiilor de bere
Oamenii din Darwin, nordul Australiei, se pot lăuda cu cel mai mare consum de bere din lume. În 1974, cu minţile tulburate de alcool, rezidenţii au găsit o nouă întrebuinţare cutiilor de bere goale. Din acestea au construit bărci, dacă se pot numi astfel, cu care se întrec pe malul mării. Popularitatea evenimentului a scăzut în zilele noastre, dar prin 1986 atrăgea mai mult de 20.000 de spectatori.

Festivalul nevestelor cărate
Anual, în Finlanda, se ţine această competiţie, care presupune ca fiecare bărbat să parcurgă cît mai repede, cu nevasta în spate, un teren cu obstacole lung de 253,5 m. Premiul este un telefon mobil şi greutatea consoartei în bere (aceasta trebuie să cîntărească minimum 49 kg). Scăpatul sau zgîlţîitul soţiei se penalizează cu 15 secunde.

Derby-ul nimicirii
Ţinta acestei competiţii este să rămîi singura maşină care “se ţine pe roţi” după ce ai înlăturat toate celelalte vehicule de pe pistă. Sute de evenimente de acest gen au loc anual în SUA. Concursul începe cu mai multe maşini aşezate în cerc pe un teren înnămolit, fiind încercuite de un perete înalt de noroi. Cînd se aude sirena, maşinile încep să se buşească una de alta. Şoferii trebuie să poarte centura de siguranţă şi căşti de protecţie, aceasta fiind de altfel şi singura regulă.

Cursa de urcat scările
În fiecare an, la New York, diverşi excentrici dau piept cu Empire State Building, unii dintre aceştia fiind capabili să urce 1430 de trepte în aproape 10 minute, mişcîndu-se un pic mai încet ca ascensorul.

Campionatul internaţional de scuipat sîmburi de cireşe
Scuipatul sîmburilor de cireşe este un sport de amatori, inven­tat de un fermier din Michigan, dar asta nu înseamnă că n-a înregistrat recorduri. Conform Guinness Book, cea mai mare distanţă parcursă de un sîmbure expluzat printre dinţi a fost de 29,12 metri. Dacă, pînă acum cîţiva ani, campionul absolut era “Pellet Gun” Krause, de 10 ori medaliat, la ora actuală a fost învins de chiar fiul său, “Young Gun” Krause.

Cursele de raţe
În lume se desfăşoară mai multe curse celebre de raţe. Concurenţii cumpără o raţă de plastic şi îşi scriu numele pe ea. Toate răţuştele sînt apoi aruncate în rîu, iar prima care trece linia de sosire este învingătoare. Banii obţinuţi sînt destinaţi cauzelor umanitare. Marea cursă de raţe de la Singapore este una dintre cele mai importante competiţii de gen, cu 85.000 de “participante” şi strîngînd un milion de dolari pentru caritate.