Prunea la prima zi în funcția director la FRF

Apropo.ro / 08.12.2005, 16:07
Prunea la prima zi în funcția director la FRF
Fostul portar Florin Prunea și-a început, joi, munca în noul post de director al Departamentului Relații Internaționale din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), la o zi dupa ce a participat la ultimul sau meci oficial în calitate de jucator -Oțelul - FC

Fostul portar Florin Prunea și-a început, joi, munca în noul post de director al Departamentului Relații Internaționale din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), la o zi dupa ce a participat la ultimul sau meci oficial în calitate de jucator -Oțelul – FC Național, din Cupa României.

„Este o zi normala, dar și deosebita în același timp. M-am obișnuit destul de repede, mai ales ca am discutat înainte și cu Mircea Sandu. Am dat câteva telefoane la cluburi discutând probleme curente, legate de FIFA și UEFA. Am primit de la Comisia de Disciplina a FIFA și de la Uniunea Europeana unele documente cu referire la dialogurile sociale și la cele între federație și sindicatele jucatorilor și antrenorilor”, a explicat Prunea cum a decurs prima sa zi de munca în noua funcție pe care o deține la FRF.

Mediafax