Puya lansează prima piesă din XsessionMusicVlog, “Pasiune” VIDEO

De: Nicoleta Nicolae / 25.03.2016, 15:47
Puya lansează prima piesă din XsessionMusicVlog, “Pasiune” VIDEO
Puya lansează alături de Elena Ionescu şi Vescan vineri, 25 martie, la ora 20.00 piesa “Pasiune”. Single-ul este primul din proiectul XsessionMusicVlog, o sesiune de înregistrări, ce se va derula săptămânal pe parcursul anului 2016.

Versuri sincere, directe, rupte din realitate, prima piesa din XsessionMusicVlog se numeşte “Pasiune” şi aparţine lui Puya, alături de Elena Ionescu şi Vescan. Subiectul este unul sensibil atât pentru artişti, cât şi pentru cei care luptă pentru visul lor, oricare ar fi acesta. Pasiunea este ceea ce te alimentează şi te poate urca pe culmile succesului, dar te şi coboară de nenumărate ori pe drum, sau cum spune Puya: “Daca vrei sa faci istorie, sa stii ca-i plin de gropi drumul pan’ la glorie!”.
Versurile “Pasiunii” reprezintă o realitate în care se regăsesc o mulţime de artişti. Este o realitate dură, dar chiar si asa … poate ca secretul este la indemana oricui: “Tre sa te rupi total, sa te lasi dus de val…”


Xsession MusicVlog este un proiect al studiourilore Scandalos Music, majoritatea pieselor fiind realizate alături de compozitorul şi producătorul Mahia Beldo. În prima lună de Xsession se vor lansa 4 piese noi cu Puya, Vescan, Anastasia şi invitaţii speciali Florin Ristei şi Elena Ionescu, împreună cu DJ Amy şi DJ Wicked.