Puya – Românismele din Balcani

Apropo.ro / 13.07.2009, 00:00
Puya - Românismele din Balcani
După ce anul trecut a lansat primul album solo din cariera sa muzicală, Puya revine cu un nou material propriu, ”Românisme partea 1”, şi cu un nou videoclip. Primul single promovat se intitulează “Undeva-n Balkani”, iar filmările videoclipului au avut loc la Studiourile MediaPro, din Buftea, sub atenta supra­veghere a lui Marian Crişan, regizorul şi scenaristul clipului.

Piesa “Undeva-n Balkani” repre­zintă viziunea proprie a artistului faţă de România anului 2009 şi vine cu un stil muzical nou, apro­piat de cel al artiştilor de peste ocean. Melodia face parte de pe “Româ­nis­me partea 1”, primul album dintr-o serie de două ce vor fi lansate îm­preună cu MediaPro Music. “Mi-am propus să readuc hip-hop-ul la radio şi în cluburi. E o altă generaţie. Cu siguranţă nu toţi o să aprecieze schimbarea pe care am făcut-o, dar nu îmi e frică de critici. Eu fac ce simt în primul rînd, nu îmi gîndesc piesele ca pe o campanie publi­citară. E timpul DJ-ilor şi al muzicii electronice, asta e clar. Să faci o melodie tare care nu ajunge la TV sau radio e ca şi cum ai face o firmă luminoasă şi o laşi aprinsă pe fundul Mării Negre”, declară artistul. La Ro­ma­nian Music Awards de anul aces­ta, Puya a cîştigat trofeul “Best Hip- hop”, iar premiul i-a fost înmînat de Ja Rule, celebrul rapper american. Din cauza programului încărcat, cîntăreţul a fost nevoit să închirieze un elicopter pentru a ajunge la Craiova să-şi ridice premiul.

Alte proiecte MediaPro Music

În această toamnă, MediaPro Music se pregăteşte să lanseze partea a doua a albumului “Românisme” a lui Puya. Şi tot în toamnă, Anda Adam va ieşi cu al doilea single de pe albumul ”Queen of Hearts”. Trupa Holograf a primit Discul de aur pentru vînzările albumului lansat pe piaţă împreună cu MediaPro Music, “Primavara începe cu tine”. Aceeaşi casă de discuri va scoate pe piaţă şi un nou album Vunk, dar şi o nouă producţie semnată Horia Brenciu. De asemenea, Loredana pregăteşte o nouă surpriză: un album etno-fusion. Neylini, LLP & John Puzzle feat. Criss-T şi Pink Room feat. Antonia sînt noii artişti cu care MediaPro Music a început colaborarea în această vară.