Radu Mazăre îşi aduce mama la ”Happy Hour”

De: Cătălina Matei / 07.03.2011, 12:02
Radu Mazăre îşi aduce mama la ”Happy Hour”
Chiar de Ziua Mamei, pe 8 martie, “Happy Hour” o prezintă în premieră pe mama lui Radu Mazăre, aflată pentru prima oară într-o emisiune de televiziune.

Primarul Constanţei continuă seria MĂRUŢişoarelor şi îi face o
dedicaţie muzicală mamei sale. Îi va avea ca ajutor pe Cătălin
Măruţă, dar şi pe Luminiţa Anghel, care îi va cânta doamnei piesa
„Rugă pentru părinţi”.

MăRUŢişorul extrem de emoţionant de la PRO TV o va impresiona până la
lacrimi pe mama lui Radu Măzare, dar şi pe primarul însuşi. Tocmai
pentru că a dorit să îi arate şi să îi spună mamei sale cât de mult
o iubeşte şi cât de mult ţine la familia sa foarte unită, Radu
Mazăre a venit cu mama sa în Bucureşti, pentru „Happy Hour„. Cătălin Măruţă
va afla de la invitaţii săi cât de importantă este familia pentru
ei, cum era Radu Mazăre în copilărie şi de ce mama sa era exigentă
cu el, dar şi cum arată dimineţile lor, pe care şi le petrec
întotdeauna împreună, la micul dejun.


Participa si tu! Tot ce trebuie sa faci este sa fii primul inscris al fiecarei zile.