Radu Muntean: „Îmi doresc să scot spectatorul din zona lui de confort”

De: Nicoleta Nicolae / 07.09.2015, 14:00
Radu Muntean: „Îmi doresc să scot spectatorul din zona lui de confort”
Pe 18 septembrie 2015, Radu Muntean, unul dintre cei mai premiaţi regizori români din noua generaţie, recunoscut pentru filme ca Marţi, după Crăciun sau Hârtia va fi albastră, îşi lansează cel de-al cincilea lungmetraj din carieră, Un etaj mai jos. Proiectat în premieră mondială la Festivalul de la Cannes şi selecţionat la alte două mari evenimente de gen, Toronto şi London Film Festival, Un etaj mai jos vine în cinematografele din România însoţit de zeci de cronici entuziaste în marile publicaţii ale lumii.

„Excelent”, „plin de suspans”, „captivant”, „inteligent”, „extrem de subtil” – sunt câteva dintre complimentele adresate filmului în publicaţii precum „Variety”, „The Hollywood Reporter”, „Screen Daily” sau „The Guardian”. Filmul spune povestea lui Pătraşcu, care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi „vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria sa conştiinţă. Protagoniştii filmului sunt actorii Teodor Corban, Iulian Postelnicu şi Oxana Moravec.

„Un etaj mai jos nu e un film poliţist dar are, cred eu, un mai mare potenţial de tensiune conţinută decât oricare din filmele pe care le-am făcut până acum”, spune Radu Muntean despre filmul său. „Nu e un film cu eroi, cu oameni care-si depăşesc condiţia şi au curajul unei lupte corp la corp cu conştiinţa, ci cu oameni alcătuiţi, ca noi toţi, mai degrabă din slăbiciuni decât din virtuţi”, adaugă regizorul.

„Mi-am dorit să fac acest film nu pentru a judeca personajele sau a da verdicte, ci pentru a pune în discuţie noţiuni care, pentru cei mai mulţi dintre noi, sună abstract şi pretenţios. Adevărul, morala sau conştiinţa sunt în filmul ăsta circumstanţiale, subiecte despre care nu se poate discuta cu adevărat decât dacă faci un curajos pas în spate. Or, asta e tot ce-mi doresc, să scot spectatorul din zona lui de confort”, explică cineastul.

Radu Muntean se află la al cincilea lungmetraj din carieră şi la a patra colaborare cu Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu în calitate de co-scenarişti, dar şi cu Tudor Lucaciu (director de imagine) şi cu Dragoş Vîlcu (producător Multi Media Est). Trei dintre filmele sale au fost selecţionate la Festivalul de la Cannes. În 2008, a fost invitat în Quinzaine de Réalisateurs cu filmul Boogie, iar în 2010 şi 2015 a revenit la Cannes în selecţia oficială, secţiunea Un Certain Regard, cu Marţi, după Crăciun, respectiv Un etaj mai jos.

Un etaj mai jos va rula în cinematografele din România începând din 18 septembrie şi va putea fi văzut în sălile din Bucureşti, Iaşi, Cluj,  Alba Iulia, Braşov, Brăila,  Botoşani, Călăraşi, Constanţa, Craiova, Oneşti, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş, Timişoara şi Tulcea.

Filmul a fost deja achiziţionat de distribuitori din teritorii precum Canada, America Centrală, Argentina, Italia, Ungaria, Grecia, Turcia, Elveţia, Cehia şi Slovacia, vânzările la nivel internaţional fiind gestionate de Films Boutique.

În România, Un etaj mai jos este distribuit de către Transilvania Film.