Radu Sârbu a lansat un videoclip alături de Dee Dee – “Eşti prea perfectă”

De: Nicoleta Nicolae / 02.11.2014, 09:00
Radu Sârbu a lansat un videoclip alături de Dee Dee – “Eşti prea perfectă”
Fostul membru al trupei O-Zone şi Dee-Dee au lansat videoclipul piesei "Eşti Prea Perfectă", o producţie Rassada Music în colaborare cu Cat Music. Textul şi versurile piesei au fost semnate de Radu şi Ana Sârbu.

Filmările au avut loc la Vila 23 din Snagov în regia Ioanei Gomoi, iar cei doi artişti au fost protagoniştii unei superbe poveşti de dragoste din care nu au lipsit scenele picante, potrivit urban.ro.

Radu Sârbu: “Deşi a fost obositor pentru că am filmat 16 ore, ne-am distrat maxim. Fără prea multe repetiţii am intrat în rol şi după reacţiile celor din jur ne-am descurcat foarte bine, fapt pentru care regizorul de platou nu mai dădea mult aşteptatul . Ideea a fost una simplă, am vrut să demonstrăm că perfecţiunea constă în mici detalii, uneori poate mai puţin perfecte şi, chiar dacă adjectivul „perfect” nu are grad de comparaţie, ne-am asumat acest risc conştient când am vrut să urcăm pe cel mai înalt piedestal prezenţă feminină în viaţa unui bărbat”.

Foto: PR

Ne-am bucurat să punem în viaţa scenariul la care am contribuit cu toţii. Am lucrat alături de oameni tineri, talenati şi non-conformisti, iar asta ne-a ajutat să comunicăm foarte bine între noi, astfel încât emoţiile care ne încercau au dispărut imediat. Pe lângă cei doi protagonişti, am avut şi un invitat special, care a fost răsfăţatul de pe platoul de filmare, căţelul meu Thor care deşi a fost cuminte ne-a delectat cu diverse momente amuzante. Întreaga experienţă a filmării clipului a fost o provocare, fiind pentru prima dată când a trebuie să joc un rol, însă accept orice mă scoate din zona mea de confort, atunci mă simt mai vie că niciodată”, a declarat Dee-Dee.