Ramona Bădescu petrece Crăciunul la Craiova

De: Nicoleta Nicolae / 22.12.2011, 12:33
Ramona Bădescu petrece Crăciunul la Craiova
Ramona Bădescu îşi va petrece Crăciunul acasă la părinţi, unde mama ei o aşteaptă cu sarmale şi salată de boeuf. Vedete va pregăti, în schimb, tortul.

Frumoasa Ramona Badescu a venit deja în ţară şi se pregateşte să petreacă sărbătoarea Crăciunului în compania părinţilor săi, la Craiova. Pentru vedetă a devenit o tradiţie să vina acasă de Crăciun. Aici o aşteaptă mama ei cu preparate tradiţionale şi bunătăţi care de care mai gustoase. Fiind înnebunită după salata de boeuf şi sarmale, Ramona a scăpat anul acesta de treabă, căci mama ei s-a gândit să nu o mai solicite în bucătarie. „Îmi place să fiu acasă de Crăciun şi să petrec această sărbătoare în familie, alături de cei dragi. Acest lucru a devenit o tradiţie pentru mine!”, spune Ramona Bădescu.

„Mama ştie că ajung acasa, la Craiova, pe 23 decembrie, aşa că i-am spus să mă aştepte cu mâncarea pregătită, să nu mă pună să fac sarmale. Ştiu sigur că îmi pregăteşte mâncarea mea preferată, printre care şi salata de boeuf! Eu o să le fac părinţilor mei un tort după o reţetă italienească, cu biscuitţi, frişcă şi nutella, pe care am învăţat-o de la bucătarul meu”, a mai spus Ramona Bădescu.