Raportul Comisie Europene arata ca, în primele sase luni de la aderare, România a continuat sa faca progrese în ceea ce priveste remedierea slabiciunilor care ar putea împiedica aplicarea eficienta a legislatiei, politicilor si programelor europene.
„Este necesar mai mult timp pentru a demonstra ca progresele legislative importante sunt traduse prin rezultate în domeniile-cheie”, se arata în concluziile raportului.
Totodata, expertii europeni arata în document ca va fi necesar sa se acorde o atentie constanta tuturor domeniilor în care sunt aplicate masurile de acompaniere. În special, este nevoie de accelerarea eforturilor de realizare a reformei sistemului judiciar si de lupta împotriva coruptiei, precizeaza sursa citata.
În lumina analizei cuprinse în prezentul raport, Comisia nu considera ca se justifica, în aceasta etapa, invocarea prevederilor de salvgardare din Tratatul de aderare.