Rapperii Chris Brown și Frank Ocean s-a bătut în Los Angeles

De: Gabriela Voicu / 29.01.2013, 15:30
Rapperii Chris Brown și Frank Ocean s-a bătut în Los Angeles
Rapperii americani Chris Brown și Frank Ocean s-au bătut, duminică seară, în fața unui studio de înregistrări din Los Angeles.

Chris Brown s-a deplasat duminică seară la Westlake Studio din Los Angeles pentru a asculta înregistările unuia dintre protejații săi. Când rapperul a vrut să plece, Frank Ocean și echipa lui l-au împiedicat să părăsească parcarea din fața clădirii. „Acesta este studioul meu, acesta este locul meu de parcare”, ar fi spus Frank Ocean, potrivit unor surse din anturajul lui Brown.

Chris Brown a făcut câțiva pași în față și a vrut să îi strângă mâna lui Frank Ocean, însă în acel moment a fost atacat de un membru din echipa care îl însoțea pe acesta. La rândul său, un prieten al rapperului Chris Brown a intervenit și l-a lovit pe prietenul lui Ocean.

Chris Brown și Frank Ocean s-au împăcat pe Twitter

Acela a fost momentul în care Frank Ocean a decis să se implice și s-a îndreptat spre Chris Brown, însă acesta l-a împins, declanșând bătaia care a urmat.

Poliția a fost chemată la fața locului, dar Chris Brown plecase deja, iar polițiștii au stat de vorbă cu Ocean și nu au operat arestări. Niciunul dintre cei doi cântăreți nu dorește să depună plângere împotriva celuilalt. Miai mult, cei doi au discutat ulterior pe Twitter și au decis să se împace.

Chris Brown a mai fost implicat într-un incident asemănător, când s-a bătut cu rapperul Drake într-un club, aparent din cauza Rihannei.