Rashid aleargă alături de Alex Velea şi Cabron

Apropo.ro / 14.09.2014, 09:00
Rashid aleargă alături de Alex Velea şi Cabron
Artistul a lansat un videoclip proaspăt pentru piesa "Alerg", realizată în colaborare cu Alex Velea şi Cabron.

Regizat de Lazăr Cercel, filmarea îl prezintă pe Rashid alergând cu bicicleta prin locuri binecunoscute din Bucureşti precum Piaţa Revoluţiei, Sala Palatului sau Calea Victoriei.

Destinaţia alergării lui Rashid este întâlnirea „la înălţime” cu prietenii Alex Velea şi Cabron, distrându-se la final în compania unor feţe frumoase şi a unor băuturi fine în timp ce admira priveliştea capitalei.


Clipul conţine şi cadre aeriene de-a dreptul spectaculoase, care au fost filmate cu ajutorul unor drone speciale.

Mesajul piesei este să nu încetăm niciodată să alergăm după visele noastre, încrederea în noi şi dorinţa de a reuşi constituind cea mai importantă avere de care avem nevoie.

Piesa face parte de pe albumul „Stări”, iar videoclipul se potriveşte de minune cu ritmul dinamic al piesei şi cu versurile sale încărcate cu energie pozitivă şi optimism.