Reclamă „mincinoasă” de la Dior, retrasă de pe piață

De: Marian Andrei / 25.10.2012, 10:00
Reclamă
Un clip care promovează "efectul multiplicator al volumului genelor și produsele mascara de îngrijire" realizat de casa Dior a fost retras de pe piață la cererea organizației britanice Advertising Standards Authority (ASA).

Reprezentanții companiei rivale L’Oreal i-au acuzat pe directorii de publicitate de la Dior, spunând că aceștia au exagerat efectul produs de acea mascara, iar afirmația lor a fost confirmată de ASA, după ce fabricanții noului produs au recunoscut că au retușat cu ajutorul tehnologiei digitale anumite părți din acea reclamă, în care rolul personajului principal este actrița Natalie Portman.

Casa Dior a încercat să își justifice acțiunile, spunând că acele modificări au fost făcute cu scopul „de a crește lungimea și curbura unui număr de gene, întrucât unele dintre ele lipseau, iar altele erau distruse”. Totodată, directorii de la Dior spun că nu au primit nicio plângere de la clienți dezamăgiți de efectul actual generat de acest produs de machiaj.

Natalie Portman este imaginea parfumului Miss Dior și a fondului de ten Diorskin Nude, dar și ambasadoare a unei fundații de caritate care militează pentru sprijinirea copiilor săraci. În februarie 2011, când directorul de creație de atunci al Dior, John Galliano a făcut, la Paris, declarații antisemite care i-au adus înlăturarea din poziția pe care o deținea la celebra casă de modă, Natalie Portman, care și-a recunoscut originile evreiești, a spus că nu dorește să mai fie asociată în niciun fel cu John Galliano. Cu toate acestea, colaborarea actriței cu casa Christian Dior a continuat cu succes.