Regele Mihai a primit un diagnostic crunt! Mesajul Majestăţii Sale pentru români

De: Nicoleta Nicolae / 03.03.2016, 09:13


Regele Mihai a primit un diagnostic crunt! Mesajul Majestăţii Sale pentru români
Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României.

Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, având nevoie de o perioadă de refacere.
Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: “carcinomepidermoid metastazant”şi “leucemie cronică”.
Regele Mihai I a decis să transmită următorul mesaj:
„În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern.
Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice.
Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei.”, se arată în documentul publicat pe pagina oficială a Familiei Regale.