Regizorul Guy Ritchie s-a logodit și va deveni tată

De: Gabriela Voicu / 10.10.2012, 14:40
Regizorul Guy Ritchie s-a logodit și va deveni tată
Regizorul britanic Guy Ritchie s-a logodit cu iubita lui, modelul Jacqui Ainsley, care este însărcinată cu al doilea copil al cuplului.

Guy Ritchie (44 de ani) și Jacqui Ainsley (30 de ani) au o relație din aprilie 2010.

Jacqui este însărcinată cu al doilea copil al cuplului, care se va naște spre sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor. Acesta va fi al patrulea copil al regizorului Guy Ritchie. Ritchie și Ainsley au deja un băiețel, Rafael, născut în septembrie 2011.

Guy Ritchie a mai fost căsătorit cu artista americană Madonna, de care a divorțat în 2008, după opt ani.

Guy Ritchie

Guy și Madonna au doi copii: un fiu biologic, Rocco, în vârstă de 11 ani, și un fiu adoptat, David, în vârstă de 6 ani.

În decembrie 2011, Guy Ritchie spunea că i-a plăcut mariajul cu Madonna, dar că acesta s-a transformat într-o „telenovelă”.

Cele mai recente filme ale regizorului sunt „RocknRolla” (2008) și „Sherlock Holmes” (2009).