Replici ale farfuriilor de fine dining, provocarea echipelor la ,,Chefi la cuţite”

Apropo.ro / 05.06.2018, 13:08
Replici ale farfuriilor de fine dining, provocarea echipelor la ,,Chefi la cuţite”
Cu doar 15 bucătari rămaşi în cursa către titlul sezonului de poveste, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu îşi refac strategiile de la ediţie la ediţie. Cu toate acestea, provocările show-ului culinar par să îi surprindă mereu, motiv pentru care în această seară, de la ora 20:00, o altă probă îi va pune în dificultate pe cei de la bancurile de lucru: concurenţii sunt nevoiţi să recreeze farfurii de fine dining cu ajutorul unor poze.

Muşchi de vită cu reducţie de vin roşu, cotlet de berbecuţ în mantie verde şi file de monkfish învelit în bacon sunt preparatele sofisticate pe care bucătarii le vor avea de gătit, în funcţie de strategia stabilită de Sorin Bontea. Având în vedere că echipa verde a câştigat proba de luni seară, în cea de-a patra confruntare aceştia vor avea avantajul de a alege specificul farfuriilor, moment ce va isca alte tensiuni în bucătăria “Chefi la cuţite”: “A venit timpul să ne plătim datoriile!”. Bucătarilor nu le va fi uşor să reproducă plating-ul farfuriilor, însă mai complicat de atât le va fi să dea savoare unui preparat pe care nu l-au degustat şi să impresioneze un juriu “la înălţime”. Circarii vor fi invitaţii speciali ai acestei seri, cei care vor decide în ce culoare va străluci cea de-a patra confruntare pe echipe şi care sunt cele ce intră mai departe la duel.

Marţi seară echipa verde va fi singura ce intră în competiţie în formulă completă, cu 6 bucătari. Pentru că au acest avantaj, concurenţii lui Sorin Bontea îşi vor împărţi sarcinile, iar Robertino îşi va însuşi rolul unui adevărat şef: „Vreau să păstrăm echipa intactă. Mă voi implica şi mai mult astăzi, voi arăta ce trebuie să facă un lider.”, afirmă acesta. Bucătarii lui Florin Dumitrescu par să treacă prin momente mai grele, pentru că în fiecare ediţie s-au confruntat cu tensiunea battle-urilor, dar şi cu cea a duelului. Mai mult decât atât, mentorul “ştrumfilor jedi” pare să fie şi într-o luptă “la cuţite“ cu ceilalţi doi chefi, iar disputa de luni seară se va înteţi astăzi: “Nu mai vâna oameni, vânează farfuriile! Sunt curios ce ar fi făcut oamenii tăi în situaţia asta!”. La rândul său, după ce a pierdut un bucătar în ediţia de aseară, Cătălin Scărlătescu resimte presiunea acestei etape din concurs şi este nemulţumit că echipa lui nu este apreciată la nivelul pe care îl merită: “Nici nu ştiu cum o să împartă bucătarii lui Florin premiul în patru. Ei sunt cei mai buni de pe planetă, propun să le dăm premiul chiar astăzi.”

Marţi seară urmează un alt battle crâncen, în care verdictul îi va lua prin surprindere atât pe cei trei juraţi, cât şi pe concurenţi. Standardul ridicat al farfuriilor din sezonul de poveste va îngreuna alegerea finală: “De obicei, cel care pleacă este cel certat de chefi, că a făcut o prostie. De data asta, te felicităm!”, afirmă Gina Pistol. Despre cine este vorba şi care vor fi cei 14 bucătari

ce vor continua competiţia, telespectatorii Antena 1 vor putea vedea de la ora 20:00, într-o nouă ediţie “Chefi la cuţite”.