Restricții de circulație amânate, pe bulevardul Kiseleff

De: Dragos Tanase / 14.03.2015, 12:00
Restricții de circulație amânate, pe bulevardul Kiseleff
Având în vedere avertizările meteorologilor care anunțau precipitații abundente (lapoviță, ninsoare și ploaie), în weekend-ul 6-8 martie, montarea ultimelor două tronsoane ale pasajului pietonal de la Piața Presei Libere au fost amânate pentru perioada 20-23 martie.

Pasajul pietonal va asigura legătura între nodul de transport de la Piața Presei Libere (capăt tramvai 41) și aleea de acces în Parcul Herăstrău către fostul Pavilion H.

Pasajul pietonal este parte componentă a lucrării Pasaj Piața Presei Libere.

Întregul proiect presupune realizarea unui pasaj rutier de circa 700 m, pe sensul dinspre DN1 spre bulevardul Kiseleff și bulevardul Mărăști, și  a doua pasaje pietonale subterane: un pasaj subteran pietonal nou, dar și scurtarea și modernizarea celui existent.