Reteta de Paste: Pasca

Apropo.ro / 18.04.2008, 12:51
Reteta de Paste: Pasca
Pasca se coace o singura data pe an, de Sfintele Pasti. Are forma rotunda, la mijloc o cruce si este impodobita pe margini cu aluat impletit.

Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina. El si-a pastrat pana in prezent farmecul si semnificatia, fiind un moment de liniste sufleteasca si de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atat de semnificatia religioasa – intotdeauna mai exista o sansa de mantuire – cat si de traditii: oul pictat, iepurasul, masa cu mancaruri traditionale de paste – cozonac, pasca, miel -, slujba de sambata seara cu luarea luminii.

Pasca se coace o singura data pe an, de Sfintele Pasti. Are forma rotunda, la mijloc o cruce si este impodobita pe margini cu aluat impletit.

Reteta pe care eu v-o propun, voua cititorilor grabiti si ocupati cu grijile cotidiene, este pe cat se poate de simpla si delicioasa. Poate fi preparata atat de o incepatoare in domeniul culinar cat si de un burlac ce vrea sa petreaca Pastele inconjurat de mireasma placuta a pascai.

Reteta Pasca:

Ingrediente pentru aluat: 100 g margarina, 100 g zahar, 1 ou, 1 lingura smantana,1 varf de cutit de praf de copt, 300 g faina, sare.

Umplutura: 500 g branza de vaci, 4 galbenusuri de oua, 3 oua intregi, 10-12 linguri de zahar, 1 esenta vanilie, 100 g stafide (tinute in prealabil in lapte sau apa sau rom).

Mod de preparare:

Margarina se freaca cu zaharul, se adauga oul, smantana, sarea se adauga faina(in care am pus praful de copt). Se amesteca bine pana iese un aluat potrivit de moale. Se lasa, acoperit cu un prosop curata, la loc caldut, aproximativ 2 ore. Se intinde apoi, o foaie pe masa de lucru, se aseaza intr-o tava rotunda unsa, acoperind si peretii laterali. Se prepara umplutura: se faraminteaza bine branza, se amesteca bine cu restul de ingrediente. Compozitia formata se toarna peste aluat, in tava, se decoreaza cu stafide. Se da la cuptor, se incerca cu scobitoarea daca aluatul este copt. Se scoate, se lasa la temperatura camerei, acoperita cu un prosop curat.

Va urez Paste Fericit si cat mai multa lumina si pace in suflet!

Aveti si alte retete interesante de pasca? Faceti-le cunoscute prin intermediul Apropo!