Rețete negresă. 8 rețete de negresă

De: Gabriela Voicu / 24.01.2014, 18:00
Negresa este unul dintre cele mai populare deserturi, atât datorită gustului inconfundabil cât și pentru că de obicei se prepară ușor și rapid. Noi vă propunem 8 rețete de negrese.

1. Negresă specială

Ingrediente:

1/2 cană nucă tocată mare,

3 ouă,

1 lingură esență vanilie,

1 cană zahăr tos,

50 g cacao,

200 g unt,

o lingură praf de copt,

1 cană făină,

1/8 linguriță sare.

Glazura:

100 g ciocolată amăruie,

100 ml frișcă lichidă,

100 ml vin alb sec,

migdale.

Preparare:

Incingem cuptorul la 180 grade C. Ungem o tava de 32×24 cm cu unt. Intr-un castron punem faina cu praful de copt și sarea. Untul in bain-marie. Cernem cacao, o adaugam in untul fierbinte și amestecam bine cu un tel. Adaugam zaharul și batem bine cu mixerul. Adaugam esența de vanilie și incorporam ouale, unul cate unul, amestecand bine dupa fiecare. Lasam mixerul și adaugam faina amestecand ușor cu o lingura. Adaugam nuca și amestecam ușor. Compoziția se pune in tava și se da la cuptor pentru 30-35 minute. Se lasa la racit in tava. Pentru glazura topim ciocolata in bain-marie, adaugam vinul și smantana și amestecam bine. Se taie negresa in patrațele de 5x5cm și se intinde glazura. Fiecare bucațica se orneaza cu cate o migdala. Se servește dupa cel puțin o ora.

2. Negresă de post 

Ingrediente

450g faina

400g zahar

120g cacao

1 praf de copt

500ml apa

250ml ulei

4 plicuri zahar vanilat

1 varf cutit de sare

1 lingurita esenta de migdale(facultative)

2 banane mari

3 linguri cu zahar brun

Preparare

Intr-un bol amestecam toate ingredientele uscate (in afara de zahar brun si banane), adaugam uleiul, apa si esenta si omogenizam. Tapetam cu hartie de copt o tava de 23/30cm, golim aluatul si-l nivelam. Curatam si taiem bananele in rondele apoi le punem deasupra pe/in aluat in forma dorita. Eu am complectat cu cateva boabe de struguri. Presaram zahar brun deasupra si dam tava la cuptorul dinainte incalzit, pentru 35 minute, la foc mediu. Lasam prajitura sa se raceasca, apoi o taiem in forma dorita.

3. Negresă cu frișcă

Ingrediente

280 g unt.

280 g faina.

280 g zahar.

6 oua.

500 ml frisca Hulala.

1 plic zahar vanilat.

1 praf de copt.

visine din compot pentru ornat.

esenta de rom sau de vanilie.

10 jumatati de nuci.

Mod de preparare

Se freaca bine untul cu zaharul pana devine ca o spuma. Se adauga cate un galbenus si se freaca bine dupa fiecare, apoi se adauga faina si albusurile batute spuma tare (cu 2-3 linguri de zahar) si se amesteca in coca de jos in sus cu o spatula de lemn. Adaugam si esentele pe care le dorim. Se unge o tava cu unt, se toarna compozitia in ea si deasupra asezam cateva jumatati de nuca. Se introduce tava in cuptorul preincins la 180 g celsius. Verificam prajitura cu o scobitoare sa vedem daca este gata. Negresa trebuie sa stea cam 40-50 de minute in cuptor dupa care o lasam sa se raceasca in cuptor. Intre timp punem si frisca Hulala, intr-un blender sau robot si o batem ca sa avem pentru ornat negresa. Taiem negresa in ce forma dorim, dupa care o ornam cu frisca batuta si adaugam si cate o visina din compot. 

4. Negresă cu cocos

Ingrediente

2 cani zahar

3 cani apa minerala

1 cana ulei

1 borcan (400 g) gem de prune sau caise

5 linguri cacao

1 cana nuca de cocos

2 linguri praf de copt stins cu zeama de lamaie

3 cani faina

1 lamaie

stafide

rahat

arome

Preparare

Se amesteca toate ingredientele solide (zaharul, cacaua, nuca de cocos si coaja de lamaie). Se pune apa intr-un castron, se adauga aromele si uleiul si se mixeaza cu ingredientele solide. Se adauga faina si gemul de prune sau caise. Se pune compozitia in tava si se adauga rahatul. Se coace la foc potrivit aprox. 1 h. Se incearca cu scobitoarea.

5. Negresă cu gem

Ingrediente

Aluat

1 cana zahar

1 cana nuca macinata

1/2 cana ulei

3 linguri de cacao

2 cani faina

1 cana apa

1 lingurita praf de copt

50 g stafide

1 borcan de gem (aprox 300 g)

cateva picaturi zeama de lamaie.

Glazura

3 linguri apa

3 linguri zahar

3 linguri cacao

3 linguri margarina.

Preparare

Am amestecat cu mixerul toate ingredientele. Am pus prajitura la cuptorul preincalzit pentru 45 de min la foc mediu. Din 3 linguri de apa, 3 linguri de zahar, 3 linguri de cacao si 3 linguri de margarina am fiert o glazura pe care am intins-o calda peste prajitura racorita. Dupa ce s-a racit glazura am decorat cu cocos si cu decor colorat pentru prajituri.

6. Negresă ușoară și rapidă

Ingrediente

2 oua

2 cani de zahar

4 cani de faina

2 cani de lapte

un plic de praf de copt 

6 linguri de ulei sau 100 g de margarina

cacao dupa preferinta si bineinteles sare si mirodenii.

Preparare

Se pun toate ingredientele la un loc si se amesteca bine, de preferat laptele sa fie un pic caldut asa zaharul se topeste mai repede si nu ingreuneaza cresterea prajiturii in cuptor. Se pune in tava unsa si tapetata sau cu hartie de copt si se da la cuptor. Daca aveti cuptor cu grade, se tine la 180-200 cca. 20 de minute si se lasa sa se raceasca in cuptor; la cuptorul normal e bine sa fie incins in prealabil. Dupa ce s-a racit o taiati in forma dorita si o serviti cu glazura – pt cine are mai mult timp -, dar pentru cine nu are timp sa faca glazura, se gaseste in comert caramel foarte bun si ieftin. 

7. Negresă cu aromă de cafea

Ingrediente

300 g faina

5 oua

300 g zahar

200 g unt

150 ml lapte

4 linguri cacao

1 lingurita si jumatate de cafea solubila

2 linguri rom

2 pachetele zahar vanilat

1 plic praf de copt

1 praf de sare

Preparare

Intr-o cratita amestecam laptele cu zaharul, pudra de cacao si cafeaua solubila. Punem pe foc si lasam pana da in clocot. Lasam 2-3 minute compozitia sa fiarba la foc mic, pana incepe sa se ingroase ca o smantana. Dam deoparte si continuam sa amestecam pana ramane calduta. Separat frecam untul taiat cubulete cu un praf de sare. Untul in crema de cacao lingura cu lingura,pana se incorporeaza tot. Adaugam apoi galbenusurile, romul, apoi faina cernuta, cu praful de copt. La sfarsit incorporam albusurile batute spuma, cu zaharul vanilat. Tapetam cu ulei si faina o tava rotunda.Turnam compozitia si apoi o introducem in cuptorul preincalzit, circa 45 de minute, sau pana trece testul cu scobitoarea. Lasam sa se raceasca si apoi putem felia prajitura.

8. Negresă cu nuci și stafide

Ingrediente

Compozitie

2 oua

1 cana zahar

1/2 cana ulei

1 cana lapte

2 cani si 1/2 de faina

3 lingurite de cacao 1 lingurita bicarbonat alimentar

50 gr de stafide

10 nuci sfaramate marunt si 10 nuci date prin masina de rasnit nuci.

Glazura

6 patratele de ciocolata simpla (cu lapte)

50 g de unt

Preparare

Se freaca bine ouale cu zaharul. Cand zaharul s-a topit, incepem sa punem pe rand ulei, lapte si faina, repetand de 5, 6 ori, pana terminam cantitatea, adaugam cacaoa si bicarbonatul. Pregatim o tava tapetata cu unt, turnam compozitia si adaugam stafidele si nuca sfaramata (cu o scobitoare amestecam in sensul acelor de ceas astfel incat stafidele si nucile sa intre in compozitie) si se introduce la cuptor. Dupa ce s-a facut, circa 40-50 min, scoatem tava si pregatim glazura astfel – punem untul si bucatile de ciocolata intr-un ibric, pe foc, mestecand continuu pana se topesc, lasam 5 min sa se mai raceasca si turnam glazura peste compozitia scoasa de la cuptor, apoi presaram abundent nuca data prin masina.