Rezultatele examenului de bacalaureat se afiseaza azi

De: Marian Andrei / 05.07.2009, 13:11
Rezultatele examenului de bacalaureat se afiseaza azi
Tot azi se depun si contestatiile, intre orele 16:00 si 20:00

Afisarea rezultatelor examenului de Bacalaureat 2009 se va face azi, pana la ora 16.00. Intre 16.00 si 20.00, pot fi depuse contestatiile, potrivit metodologiei de organizare si functionare a examenului.

Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti atentioneaza candidatii sa nu intarzie cu depunerea contestatiilor, intrucat programul este foarte strict organizat, iar activitatea privind contestatiile extrem de laborioasa.

Astfel, nu vor fi acceptate contestatii peste ora 20:00, intrucat inspectorii vor lucra toata noaptea. Afisarea rezultatelor finale are ca termen limita data de 9 iulie.

Candidatii care nu promoveaza examenul sau una dintre probe se pot inscrie la sesiunea din toamna, care se va desfasura intre 17 si 26 august.