Robbie Williams, concert în Piața Constituției din București, în 2015

De: Carmen Ulian / 24.02.2015, 14:00
Robbie Williams, concert în Piața Constituției din București, în 2015
Cântărețul britanic Robbie Williams concertează în premieră în România, în Piața Constituției din București, pe 17 iulie.

UPDATE:

Biletele vor fi puse în vânzare marți, la ora 16.00, și vor fi disponibile prin rețeaua Eventim și online, pe eventim.ro, au anunțat organizatorii evenimentului, Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment.

Concertul face parte din cel de-al 11-lea turneu al artistului, „Let Me Entertain You”, pe care Robbie Williams îl susține în 2015.

Turneul „Let Me Entertain You” debutează pe 25 martie, la Madrid, și va mai include show-uri în orașe precum Barcelona (26 martie), Paris (30 martie), Moscova (12 aprilie), Bratislava (18 aprilie) și Tel Aviv (2 mai). Seria de concerte va include cele mai cunoscute și de succes cântece ale lui Robbie Williams.

Zvonul conform căruia cântărețul britanic Robbie Williams va cânta în România s-a adeverit. Artistul nu va concerta la Cluj, ci la București, în Piața Constituției.

Cântărețul britanic Robbie Williams va susține un concert în România în 2015, a declarat Sorina Burlacu, proprietarul companiei Events, la emisiunea ZF LIVE.

„Concertul nu va fi organizat pe Arena Națională, ci în Piața Constituției, managementul lui a solicitat locația”, a mai spus Sorina Burlacu.