Roger Federer, joc la dublu ca tătic

Apropo.ro / 10.08.2009, 00:00
Roger Federer, joc la dublu ca tătic
Noul numărul unu în tenisul de cîmp masculin şi-a mărit echipa de susţinători de acasă cu încă doi membri.

“Maşinăria elveţiană”, după cum a fost botezat de presă, şi-a sărbătorit ziua schimbînd scutece.

După ce a depăşit recordul lui Pete Sampras, obţinînd 15 titluri de Grand Slam, elveţianul Roger Federer a avut un motiv în plus să destupe sticla cu şampanie: soţia lui, fosta jucătoare de tenis slovacă Miroslava (Mirka) Wavrinec, a născut două fetiţe gemene. Charlene Riva şi Myla Rose sînt primii copii ai cuplului, care a decis să se căsătorească anul acesta, în aprilie, după 9 ani de relaţie.

Cei doi sportivi s-au cunoscut cu ocazia participării la Jocurile Olimpice de la Sydney, cînd ambii au reprezentat echipa Elveţiei. Mirka a fost nevoită să se retragă din activitatea competiţională din cauza unor accidentări. Naşterea celor două fetiţe este, pentru Roger, cel mai preţios cadou, avînd în vedere că pe 8 august tenismanul şi-a sărbătorit cea de-a 28-a aniversare.

Rivalul său de pe teren, Rafael Nadal, a ţinut să fie printre primii care l-au felicitat pe proaspătul tătic. Cu toate că cei doi jucători par duşmani de moarte în timpul competiţiilor, iar întîlnirile lor pe teren stîrnesc cel mai mare interes în rîndul spectatorilor, Roger şi Rafael sînt în realitate foarte buni prieteni.