Roman Polanski nu scapă de problemele cu legea! Regizorul încă riscă extrădarea în SUA

Redacția / 15.01.2015, 10:57
Roman Polanski nu scapă de problemele cu legea! Regizorul încă riscă extrădarea în SUA
Regizorul Roman Polanski, care filmează în această perioadă un lungmetraj în Polonia, spune că va coopera cu autorităţile din această ţară în cadrul anchetei ce a fost iniţiată. SUA au emis pe numele său un mandat de extrădare, după condamnarea sa pentru pedofilie, în 1977.

Procuratura din Polonia a anunţat, săptămâna trecută, că intenţionează să îl chestioneze pe Roman Polanski, care s-a născut din părinţi polonezi, dar locuieşte în Franţa, după ce a primit din partea justiţiei americane o cerere oficială de extrădare a cineastului.

Cineastul a fost acuzat în 1977 că a violat o adolescentă în vârstă de 13 ani, la Los Angeles, după ce îi oferise în prealabil şampanie şi droguri. Ulterior, Polanski a pledat vinovat la acuzaţia de întreţinere de raporturi sexuale cu o minoră.

Declaraţii, dar şi mai multe detalii, pe Mediafax.ro