Romani in Japonia – Marturii din infern

Am cunoscut-o pe Sonia virtual, imediat dupa

cutremurul din 11 martie. Tsunami-ul nimicitor n-a ajuns la ea,
insa – casatorita cu japonez si traind acolo – Sonia vibreaza
emotional si nu numai la tot ce se intampla in viata de dupa
cutremur a tarii ei adoptive.

Marturiile ei dintr-o tara care incearca sa-si regleze
respiratia printre replici de 6 grade si alerte nucleare
sunt prezente periodic pe blogul personal,
din care vom prezenta in zilele urmatoare pasaje care, daca nu va
vor cutremura, macar va vor face sa intelegeti ce traieste un om
care locuieste in Japonia, si (poate) sa rezonati la drama prin
care trec cei care fac parte intr-un fel sau altul din tara care
era, pana pe 11 martie, cea de a treia economie mondiala.

Episodul 1 –
Cutremurul

„Este ora 14:45, vineri, 11 martie
2011. Sunt
acasa, la biroul meu si tocmai am terminat de mancat. Este o zi
minunata de primavara in Tokyo si ma gandesc ca ma asteapta o
dupa-amiaza linistita si un week-end pe masura.

Dintr-o data,
simt o vibratie care se rapandeste in tot
apartamentul si imi dau seama ca totul se misca usor.
Nu reactionez in niciun fel, doar astept sa se termine cutremurul,
deoarece sunt atat de multe cutremure de mica intensitate in
Japonia incat nici nu mai sunt amintite in jurnalele de stiri iar
oamenii sunt obisnuiti cu ele. Dar acesta continua sa creasca in
intensitate si continua si deodata inteleg ca nu este un cutremur
la fel ca celelalte.

Nu ma
panichez, ma
gandesc ce sa fac si imi amintesc ca am fost invatata ca in cazul
unui cutremur sa ma bag sub o masa cu o perna deasupra capului. Cu
toate acestea, nimeni nu vrea sa fie intr-o cladire care se misca,
asa ca iau catelul si ies afara. Totul se misca si ma opresc la
etajul al doilea, pentru o secunda, unde o intalnesc pe bunica
vecinului meu. Amandoua ne prindem de ceva, in timp ce cladirea se
misca si tot ceea ce putem ingaima este „wow, e unul mare! e foarte
lung”, in timp ce privim apa din bazinul testoaselor revarsandu-se
si stropind podeaua. Dar, dupa ce s-a oprit (am aflat mai tarziu ca
durase 4 minute) m-am intors in apartament, cu picioarele
tremurand„.

Vezi
aici cum si-a petrecut Sonia urmatoarele ore
din 11 martie 2011.

Episodul 2 – 48 de
ore

„Ce am facut eu
si sotul meu In cele 48 de ore scurse de la
cutremur:

– am simtit nenumarate
replici ale cutremurului, de diverse intensitati (de fapt, ele pot
si sunt numarate, doar ca eu am renunat sa mai tin
socoteala)

– am
urmarit/citit/ascultat stirile aproape non-stop, exceptie facand 4
ore in care am dormit

– am fost usurati,
speriati, usurati, ingrijorati, agitati, curiosi, ne-am minunat,
ne-am speriat…

– am fost tristi mai mult
decat pot arata cuvintele de efectele oribile ale cutremurului si a
tsunami-ului care a urmat si care a lovit regiuni ale Japoniei si
am urmarit fara grai imaginile de la televizor, cu orase intregi
maturate de pe fata pamantului in cateva minute

– am luat cunostiinta de
tot ce inseamna subiectul „nuclear” – nu doar despre pozitionarea
exacta a centralelor nucleare din Japonia si distanta la care
suntem de ele, dar si despre modul in care functioneaza reactoarele
nucleare, am aflat argumentele pro si contra ale despresurizarii
lor prin eliberarea vaporilor (care pot fi sau nu radioactivi) in
atmosfera si efectele racirii lor cu apa de mare – mai mult decat
am crezut vreodata ca vom stii in toata viata
noastra

– am scris, auzit sau
rostit „Fukushima” de peste 100 de ori

– am vazut rafturi de
magazine golindu-se ca in fostele tari comuniste

– am luat in calcul
posibilitatea de a nu mai avea energie electrica

– am incercat sa ne
continuam viata pe cat de nromal posibil”

Vezi aici parerea
Soniei despre reactia autoritatilor.

Episodul 3 – „Ne cerem scuze ca nu avem
iaurt”

In a treia
fila de jurnal virtual, Sonia vorbeste despre viata de dupa
cutremur. Lipsa electricitatii, cozile la magazinele care vand
biciclete sau rafturile goale ale magazinelor.

VEZI POZE DIN MAGAZINELE
JAPONEZE

Peste toate, un exemplu de civilizatie si cultura care
tulbura. Intr-un hypermarket din Tokyo, raionul de
iaurturi era gol, iar administratorii magazinului au pus urmatorul
panou.

„Imi cer scuze, din cauza cutremurului si
a conditiilor de trafic, acest produs nu a putut fi furnizat. Va
multumesc pentru intelegere”

Episodul 4 – Dar
daca…?

Al patrulea post dedicat
vietii de dupa cutremurul din 11 martie pune intrebari si ofera
informatii.

Teama cea mai mare, dupa cum recunoaste Sonia,
este teama de o catastrofa nucleara. Printre informatiile seci de
la Fukushima (explozie, reactor, vapori, raniti, radioactivitate),
Sonia trece in revista detalii tehnice pe care le-a asimilat vrand
– nevrand, si incheie postarea cu o o serie de intrebari care incep
cu „Dar daca…”

Ramai pe Apropo.ro pentru alte marturii de la Sonia
Florian, o romanca nascuta pe 8 aprilie 1984, care
traieste in Japonia si care, rationala si sensibila in acelasi
timp, isi spune… viata de dupa cutremur.