România are peșteri de mulaj vechi de 5,3 milioane de ani

Apropo.ro / 23.07.2013, 09:44
România are peșteri de mulaj vechi de 5,3 milioane de ani
Din cele aproape 100 de peșteri de mulaj vechi de 5,3 milioane de ani, ce au fost descoperite în România, două vor fi deschise turiștilor.

Peșterile de mulaj s-au format în urma scurgerii lavei peste pădure, când trunchiurile copacilor au fost prinse în lavă și s-au solidificat, iar în timp, în urma acțiunii apei, trunchiurile copacilor au putrezit și au fost spălate din roca vulcanică, astfel că au rămas peșterile de mulaj.

De curând au fost descoperite astfel de peșteri și în Slovacia, SUA și Japonia.

Primele peșteri de mulaj au fost descoperite pe Valea Mureșului, în zona Sălard – Androneasa, la o înălțime de 600 – 700 de metri, majoritatea în partea Munților Călimani, iar din anul 2000 au fost descoperite și pe partea Munților Gurghiu.

Unele dintre aceste peșteri, situate pe Valea Mureșului Superior, în Defileul Toplița – Deda, vor fi deschise circuitului turistic.

În prezent, specialiștii lucrează la amenajarea primei peșteri, care este și cea mai mare, situată între Răstolița și Lunca Bradului, cu o intrare de 2 metri înălțime, 15 metri deschidere, în care se poate pătrunde circa 50 metri.

Citește mai multe detalii despre peșterile de mulaj din România, pe Gândul.info