România participă la Eurovision 2014

Apropo.ro / 09.01.2014, 13:00
România participă la Eurovision 2014
Societatea Română de Televiziune (SRTv) confirmă participarea la EUROVISION și în 2014, melodia care va reprezenta România la acest concurs european urmând să fie aleasă în cadrul selecției naționale.

Conform sursei citate, TVR consideră că „România și românii merită eforturile financiare necesare pentru a participa la acest eveniment important„.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Decizia participării la Eurovision a fost comunicată European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului.

Cei care doresc să intre în selecția națională se vor putea înscrie în competiție în perioada 15 ianuarie – 14 februarie (depunerea sau trimiterea pieselor și a documentelor prevăzute de Regulament la TVR sau prin e-mail pe adresa [email protected]).

Între 19 și 20 februarie va avea loc preselecția (un juriu de specialitate va audia piesele înscrise în concurs), iar pe 20 februarie vor fi anunțate cele maximum 12 melodii finaliste.

Pe 1 martie va avea loc selecția națională a Eurovision, în care va fi aleasă melodia câștigătoare, în cadrul unul spectacol televizat, cu public.

Cei care doresc să participe la selecție pot trimite pe adresa TVR – Calea Dorobanților, nr. 191, sector 1, București sau pot depune la Registratura TVR un plic închis cu următoarele documente: un CD, conținând varianta finală a piesei și o versiune negativ în format WAV. Plicul trebuie să conțină următoarele informații legate de piesă: titlul, numele compozitorului (compozitorilor), numele autorului (autorilor) versurilor, numele interpreților și al producătorului (publisher-ului), dacă există.

Melodia înscrisă nu trebuie să fi fost lansată comercial și/sau interpretată public (integral sau parțial) înainte de 1 septembrie 2013. Depunerea pieselor la Registratura TVR (intrarea din strada Ermil Pangrati) se poate face în intervalul orar 8.00 – 20.00, iar expedierea prin poștă trebuie realizată până la data de 14.02.2014 (data poștei).

Piesele înscrise în concurs nu trebuie să depășească 3 minute, iar vârsta minimă a interpreților trebuie să fie de 16 ani împliniți la data finalei internaționale, conform Regulamentului EBU. Informații suplimentare pot fi găsite pe eurovision.tvr.ro, secțiunea Regulament, începând cu 12 ianuarie.

Concursul cântecului european Eurovision se va desfășura, în acest an, la Copenhaga (Danamarca), pe 6, 8 și 10 mai. Pe 20 ianuarie va avea loc tragerea la sorți a țărilor participante pentru intrarea într-una dintre cele două semifinale ale concursului.

TVR s-a înscris la concursul Eurovision 2014 în luna noiembrie, după cum a confirmat atunci, pentru MEDIAFAX, președintele-director general al SRTv de la momentul respectiv, Claudiu Săftoiu.

Eurovision Song Contest 2014 se va desfășura în Copenhaga, după ce ediția de anul trecut a concursului a fost câștigată de Emmelie de Forest, reprezentanta Danemarcei, cu piesa „Only Teardrops”.