România, zguduită de trei cutremure într-o singură noapte

Apropo.ro / 03.01.2013, 14:30
România, zguduită de trei cutremure într-o singură noapte
Institutul Național pentru Fizica Pământului informează că în România au avut loc trei cutremure în noaptea de miercuri spre joi, în Transilvania și Vrancea, cu magnitudinea cuprinsă între 2,6 și 3,4 grade.

Institutul Național pentru Fizica Pământului a informat, încă de la începutul anului 2013, că în România vor avea loc în jur de 15 cutremure pe lună. Aceasta este media seismică anunțată de reprezentanții INFP.

Primul dintre cele trei cutremure, cu magnitudinea de 3,4 grade, a avut în Transilvania, la ora 4.52. Seismul s-a produs la o adâncime de cinci kilometri și a avut intensitatea III în zona epicentrală. Orașe apropiate de centrul seismului sunt Toplița (11 kilometri), Vatra Dornei, Gheorgheni (38 de kilometri), Bălan (56 de kilometri) și Reghin (57 de kilometri).

Tot în Transilvania a avut loc la ora 5.07 un al doilea cutremur, cu magnitudinea de 2,6 grade. Cutremurul s-a produs la o adâncime de un kilometru și a avut intensitatea II în zona epicentrală. Orașele apropiate de zona în care s-a produs seismul sunt Toplita (șapte kilometri),Gheorgheni (36 de kilometri),Vatra Dornei (42 de kilometri), Reghin (54 de kilometri) și Bălan (55 de kilometri).

Aproape 30 de minute mai târziu s-a produs un al treilea cutremur, de 3.2 grade, în Vrancea. Seismul a avut loc la ora 5.33 și s-a produs la o adâncime de 122 de kilometri. Orașele apropiate de centrul seismului sunt Focșani (33 de kilometri), Mărășești (39 de kilometri), Râmnicu Sărat (45de kilometri), Covasna (48 de kilometri) și Adjud (52 de kilometri).

De la începutul anului au avut loc alte șase cutremure, trei în 1 ianuarie, de 2,5, 2,7 și 2,5 grade, toate în Vrancea, și alte trei în 2 decembrie, de 2,1 în Câmpia Română, 2,8 și 2,9 în Vrancea.

Citește mai multe detalii despre cutremurele din România, pe Mediafax.ro