Românii au cumpărat anul acesta 37 de Ferrari

De: Marian Andrei / 06.12.2013, 16:30
Românii au cumpărat anul acesta 37 de Ferrari
În acest an au fost vândute 37 de mașini marca Ferrari în România, cel mai scump fiind un LaFerrari cu prețul de 1 milion de euro, acesta nefiind încă livrat clientului.

Cota alocată inițial României pentru acest an, de 35 de mașini, a fost suplimentată cu două unități, 28 de clienți primindu-și până acum mașinile.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Majoritatea cumpărătorilor locali de Ferrari sunt din București, dar în ultima perioadă a început să crească și numărul comenzilor din afara capitalei.

Cel mai scump model vândut a fost un LaFerrari, singurul alocat României în acest an, pentru care contractul a fost semnat în primul trimestru.

Lista de așteptare pentru acest model este foarte lungă, iar condițiile de calificare extrem de dificile, a afirmat reprezentantul Forzza Rossa.

Automobilul hibrid LaFerrari a fost prezentat în martie la Geneva, constructorul auto având planificată construcția a doar 499 de unități din acest model.