Românii, preferați pe post de cobai ai Europei pentru testele medicale

Apropo.ro / 16.10.2012, 19:00
Românii, preferați pe post de cobai ai Europei pentru testele medicale
Mai multe laboratoare occidentale au folosit drept cobai pentru studiile clinice mai mulți pacienți din estul Europei, printre care și români.

Studiile clinice sunt testele realizate de companiile farmaceutice pe subiecți umani înainte de a lansa un medicament pe piața farmaceutică.

În cadrul reportajului realizat de televiziunea ARTE, există mai multe cazuri când subiecții au avut de suferit din cauza testelor. Corneliu Nedelcu, un diabetic în vârstă de 53 de ani, din Iași, care și-a pierdut vederea la un ochi, după ce a fost inclus într-un un studiu clinic inegal.

Statistic, se vorbește despre o scădere a numărului de studii clinice desfășurate pe teritoriul Uniunii Europene.

grafic

Datele ANMDM și ARPIM arată că, într-un top de 25 de țări din UE în care se desfășoară studii clinice, România ocupă locul 14, cu aproximativ 250 de astfel de teste.

Românii au fost preferați drept cobai pentru oamenii săraci și analfabeți care erau păcăliți pentru testele medicale.

Mii de teste se fac însă în țări cu un mare număr de săraci sau de analfabeți care, în anumite cazuri, semnează punându-și o amprentă a degetului mare pe formular sau schițând un «X» în locul unei semnături. În Bangladesh s-au făcut aproximativ 76 de teste. Alte 61 au fost făcute în Malawi, 1.513 în Rusia, 876 în România, 786 în Thailanda, 589 în Ucraina, 15 în Kazahstan, 494 în Peru, 292 în Iran, 716 în Turcia sau 132 în Uganda„, scriu jurnaliștii de la Vanity Fair, menționând și Iașiul ca unul dintre locurile în care s-au făcut astfel de teste.

Citește mai multe detalii despre testele pe cobaii Europei, pe Gândul.info