Românii repatriati din Gaza: Am evadat din infern!

Cu o mâna de bagaje si tinându-si copiii aproape, epuizate si aruncând în jur priviri pierdute, româncele din Gaza au ajuns în tara. Si-au vândut lucruri, au renuntat la soti, case si servicii, s-au strecurat printre ruine bombardate si rafale de gloante tânjind dupa „saracia, dar pacea de acasa”.

Au plâns! Putin de emotie, mai mult de epuizare. Asta a fost prima reactie a femeilor, copiilor si a unicului barbat din grupul revenit în tara din Fâsia Gaza. Pe fetele nedormite si din privirile lor pierdute se mai putea înca citi panica. Eliberati de tensiunea ultimelor zile de asteptare, cu gândul la sotii si tatii ramasi în zona de razboi, românii întorsi din Gaza au plâns minute în sir pe aeroportul „Henry Coanda”, fericiti ca au ajuns acasa.

„Gata! Am ajuns. Este incredibil! Mi-as fi vândut si sufletul sa ajung din nou acasa!”, a exclamat ragusit, printre lacrimi, în fata camerelor de luat vederi, Alina Ihrem, una din româncele repatriate din Gaza. Epuizata, dar fericita, femeia si-a luat copiii în brate si a început sa plânga

Aventura celor 31 de români din Fâsia Gaza, femei si copii, s-a închieat în noaptea de sâmbata spre duminica, când s-a finalizat operatiunea de repatriere.

Fiecare cu povestea sa. Pe strazile din Gaza, viata bate filmul…

Siguranta copiilor lor a fost argumentul suprem pentru care româncele au renuntat la soti, case, servicii, la agoniseala de o viata si au decis sa se întoarca în tara.

„Nesiguranta, teroarea. Astea sunt motivele pentru care m-am întors. Am vazut copii morti… Sunt mama… E inuman ce se întâmpla acolo”, povesteste una din româncele repatriate.

O alta românca, Mihaela Siam a ajuns în Gaza în urma cu 13 ani. De atunci nu si-a mai revazut familia, care locuieste în Brasov. I-a fost greu sa se adapteze la viata de acolo, însa nu imposibil, spune ea. „Mi-a fost greu. Cu limba, cu modul lor de viata, apoi sa ma obisnuiesc cu armele. Toti barbatii au o arma în casa”, povesteste femeia, mama a trei copii.

Nu a muncit foarte mult, pentru ca avea sot mai înstarit. Asta pâna anul trecut, când barbatul i-a murit. De atunci a început drama femeii: potrivit legilor musulmane, copiii nu ramân în custodia mamei dupa moartea sotului, micutii revenind bunicilor sau oricarei rude masculine a barbatului defunct.

„A trebuit sa-mi vând din casa, sa-mi rapesc proprii copii ca sa ajung în tara!”, povesteste, cu lacrimi în ochi, Mihaela Siam.

Ultimele zile au fost un cosmar pentru ea. Familia sotului este simpatizanta Fatah, iar de la preluarea puterii de catre Hamas situatia i s-a înrautatit: nu avea curaj sa iasa din casa, îi era teama sa-si lase copiii pe strazi.

„Situatia s-a tensionat în Gaza: se împuscau, bombardau… A fost cumplit. Traim de un an si jumatate sub embargou financiar, ca într-o închisoare. Am fugit pentru ca nu se mai poate trai acolo. Hamas a pus stapânire pe tot, ajutoarele nu mai vin, ti-e frica sa iesi pe strada, sa spui ceva, sa comentezi ceva. Nu am vrut sa-mi cresc copiii în teroare”, mai povestea femeia, care îsi tinea strâns în brate fetita de câtiva anisori, iar lânga ea stateau doi baieti mai marisori.

Singurul barbat repatriat este de origine palestiniana, însa si-a pastrat cetatenia româna, pe care a dobândit-o pe vremea când îsi facea studiile în tara noastra, la Cluj. Barbatul – care nu a vrut sa-si spuna numele – este de profesie medic internist. A renuntat la un serviciu banos, la casa si la agoniseala de o viata pentru a o lua de la capat în România.

„Viata familiei mele este singura mea avere”, a spus barbatul, care intentioneaza sa-si gaseasca „orice” de lucru la Cluj, localitatea de origine a sotiei sale.

Pentru copiii repatriati, România este o necunoscuta. „Stiu doar limba. Dar mama mi-a spus ca aici e bine. E pace. Nu se trage”, spune un baietel de 10-11 ani, ce purta o sapca întoarsa strengareste.

El spera ca îsi va gasi prieteni la Timisoara – orasul în care se va întoarce alaturi de mama si fratele sau – si nu va mai fi nevoit sa stea ascuns, închis în casa.

„Era frumos la scoala, dar mergeam nu foarte mult. Am stat mai mult în casa, ca se tragea cu automatul. Mi-e dor de prietenii mei, dar cred ca o sa am prieteni si aici”, a mai spus baiatul.

Româncele din Gaza îsi pregatisera bani pentru întoarcerea în tara. Nu au stiut ca autoritatile române au platit cursa si s-au implicat în formalitatile de repatriere.

„Toate care am venit aici ne-am lasat serviciile, ne-am vândut lucrurile din casa sa ne putem întoarce. Daca stiam ca e gratuit, mai multe românce eram în acest avion. Mai sunt românce acolo care cer ajutorul, cred ca peste o suta de persoane”, a afirmat una din româncele repatriate, care a adaugat ca alte conationale nu pot reveni în tara din cauza ca le lipsesc actele.

Întoarse acasa, româncele nu au scapat de tensiunea conflictului din Gaza. „Sotii nostri, tatii copiilor nostri au ramas acolo. Nu pot sa stau linistita. Sunt fericita ca am adus copiii, dar… nu m-am linistit”, a afirmat Alina Ihrem.

Rând pe rând, barbatul, cele 11 femei si cei 19 copii s-au suit într-un autocar pus la dispozitie de autoritati. Vegheati de fortele de ordine, ei s-au asezat pe scaune, jumatate dintre ei adormind aproape instantaneu. Un somn profund, pe vreme de pace.

Mediafax