Romică Ţociu, transformare totală pentru show-ul “Te cunosc de undeva!”. Şi-a schimbat look-ul şi a slăbit

De: Cristiana Trifu / 30.08.2018, 14:14
Romică Ţociu, transformare totală pentru show-ul “Te cunosc de undeva!”.  Şi-a schimbat look-ul şi a slăbit
Romică Ţociu, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea, din 8 septembrie, de la ora 20.00, în postura de concurent la “Te cunosc de undeva!”, a făcut multe schimbări în privinţa înfăţişării pentru acest show. Mai întâi de toate, a slăbit şase kilograme. A ţinut dietă câteva săptămâni, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Apoi, şi-a ras mustaţa, la care nu renunţase, spune el, niciodată până atunci.


“Cea mai supărată a fost fiica mea, Daria. Nu mă mai văzuse fără mustaţă. Bine, nici eu nu mă mai văzusem (râde). Nici n-a mai vrut să mă pupe, când am ajuns acasă”, povesteşte Romică.

Schimbările în privinţa înfăţişării sale nu se vor opri aici. “Nasol va fi şi când va trebui să mă despart de părul de pe picioare şi piept”, adaugă el.

Artistul spune că familia sa a primit cu entuziasm vestea că va participa la “Te cunosc de undeva!”. “Nicoleta (n.n. soţia) s-a bucurat foarte tare, pentru că îmi ştie potenţialul. Daria (n.n. fiica sa) e încântată şi îşi doreşte să primesc roluri de femeie”. Şi Cornel Palade s-a bucurat pentru noul proiect al partenerului său de scenă. “Este primul proiect fără Cornel, în 30 de ani. Dar sunt sigur că echipa îmi va face o surpriză şi mi-l va aduce pentru un anumit moment”, mai spune el.