Romică Tociu va deveni bunic: „Sincer, nu mă aşteptăm atât de repede”

De: Alexandra Necsoiu / 31.10.2018, 13:26
Romică Tociu va deveni bunic: „Sincer, nu mă aşteptăm atât de repede”
Romică Ţociu, pe care telespectatorii Antenei 1 îl pot urmări în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, în postura de concurent al show-ului "Te cunosc de undeva!", va deveni bunic. Cătălin (24 de ani), fiul său cel mare, va deveni tatăl unui băieţel, iar Romică este foarte fericit că anul viitor, la sfârşitul lunii mai sau începutul lui iunie, îşi va ţine în braţe primul nepoţel.

  „Sincer, nu mă aşteptăm să devin bunic atât de repede. Credeam că al meu coleg, Cornel Palade, va fi primul bunic din gaşcă. Aşa că m-a surprins plăcut această veste minunată. Chiar ieri am aflat că va fi băieţel. Cătălin şi Ligia, viitoarea lui soţie, sunt foarte fericiţi. La fel de fericiţi suntem eu şi Nicoleta (n.n. soţia lui Romica).”, ne-a spus viitorul bunic.
    

Cunoscutul actor de comedie mărturiseşte că primul lucru pe care-l va învaţa pe nepoţelul său va fi să nu-i spună „tataie”. „Îmi doresc să îmi spună Toni, aşa cum mă strigă toţi cei apropiaţi”, conchide Romică.

Sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, Romică Ţociu va intra în pielea unui nou personaj. De data aceasta, la „Te cunosc de undeva!”, el se va transforma în simpaticul şi nonconformistul artist britanic Boy George.